Campionii şmecheriilor politice

După revoluţie, a fi politician şmecher era un titlu de glorie şi mândrie naţională, aşa că şmecherii şi tupeiştii s-au înşurubat temeinic în instituţiile statului şi la conducerea formaţiunilor politice în aceşti 30 de ani de „democraţie originală“. Nu competenţele, nu dragostea de ţară ori de aproapele i-au cocoţat în fruntea ţării, ci datul din coate, combinaţiile, confreriile politice, plagiatul greţos.

O vreme, politica de şmecher a ţinut loc de program politic, până la arestarea arogantului lider PSD, Adrian Năstase, apariţia DNA şi eliberarea cât de cât a Justiţiei din chingile politicului ţinute strâns de Rodica Stănoiu. Din 2016 încoace, Liviu Dragnea şi oamenii săi au schimbat regulile jocului prin „marele“ om de drept Tudorel Toader: au încercat şi, parţial, au reuşit să controleze din nou anumite părţi ale Justiţiei, apoi, împreună cu tovarăşii săi, a vrut cu orice preţ să se înveşnicească la putere. Ca mare şmecher ce era, şi-a luat în proprietate un braţ al Dunării, Pavel, şi o insulă, Belina, ca să aibă unde petrece departe de ochii prostimii, iar fostul judeţ Teleorman devenise un fel de feudă proprie care urma să se întindă peste toată România cu oamenii Măriei Sale, teleormăneni de încredere, de la Neamţ la Caraş-Severin şi până la „marea cea mare“. Baron de baroni!

Dar, să vedem care au fost ceilalţi campioni ai şmecheriilor în aceşti 30 de ani: ca să pună mâna pe putere, pe averea României şi să ia locul PCR, la revoluţie au provocat o baie de sânge şi i-au inventat pe terorişti, apoi au croit o organizaţie şmecherească, cică apolitică, FSN, alcătuită din noile autorităţi alese liber de cetăţeni în fruntea tuturor localităţilor, a administraţiilor locale şi naţionale, a instituţiilor publice. Şmecherii Brucan şi Iliescu au transformat apoi „apoliticul“ FSN în partid de mase şi au câştigat alegerile până în 1996.

Fiindcă „şmecheria salvează România“, FSN a trebuit să-şi tot schimbe numele după fiecare şmechereală, pentru a păcăli iar şi iar populaţia. Ultima siglă, PSD, însă nu mai poate fi schimbată, aşa că Dragnea şi urmaşii săi au pus la punct şmecheria secolului: au scos legi prin care să oblige viitoarele guvernări să facă tot ce n-au fost în stare ei, anume, să mărească salariile, pensiile, alocaţiile după ieşirea lor de la guvernare, iar România să intre în incapacitate de plată, reeditând situaţia Greciei, ca să vină ei să „salveze“ ţara.

După încarcerarea pentru trei ani şi jumătate a voievodului de Teleorman, şi-au pus planul în aplicare: aparent, i-au adus pe liberali la Palatul Victoria dându-le de înţeles că ei guvernează, iar apoi au început manevrele pentru a le rupe gâtul cu ajutorul unei majorităţi parlamentare reacţionare. Deşi guvernul avea de gestionat situaţia tragică a pandemiei, care a făcut peste 4.300 de decese şi peste 100.000 de contaminări, fiind nevoie de cheltuieli bugetare imense pentru salvarea populaţiei, Parlamentul dominat de PSD a votat zilnic cheltuieli bugetare masive: mărirea pensiilor cu 40%, dublarea alocaţiilor pentru copii, 500 de euro pentru fiecare cadru didactic, scutiri de plată pe bandă rulantă…, urmând să se declanşeze inevitabil criza economică şi intrarea României în incapacitate de plată. Iar asta trebuie să se întâmple înaintea alegerilor parlamentare din decembrie.

În acelaşi timp, Parlamentul a golit de sens activitatea Executivului, preluând mare parte din atribuţii ale acestuia cu ajutorul CCR şi al Avocatei Poporului. Împreună, l-au obligat pe preşedinte să o demită, ilegal, spune CEDO, pe şefa DNA, Laura-Codruţa Kövesi, devenită apoi şefa Procuraturii UE, iar preşedintelui i-au luat o mulţime de prerogative cu ajutorul aceleiaşi CCR, transformând fără referendum România în republică parlamentară.

Abia acum realizăm că ne-a trecut glonţul pe la ureche: formal aveam democraţie „originală“, aveam Parlament, Executiv şi Justiţie, numai că la butoanele celor trei puteri ale se afla Liviu Dragnea, un fel de şef discreţionar al Statului Paralel, în fapt deţinătorul puterii absolute… Se vede treaba că PSD nu poate trăi fără dictatori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: