Alianţa Franceză Suceava va organiza din nou cursuri de limba franceză pentru toate grupele de vârstă

Asociaţia Alianţa Franceză din Suceava/Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, organizează, începând cu data de 14 octombrie a.c., cursuri de limba franceză pe grupe de vârstă şi pregătire lingvistică, în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate”.

Potrivit Alianţei Franceze Suceava, proiectul este susţinut de Institutul Francez din România şi Ambasada Franţei la Bucureşti şi beneficiază de implicarea unei echipe performante de profesori de limba franceză, precum şi de manuale şi metode de predare interactive şi documente audio-vizuale autentice.

Cursurile sunt organizate pe grupe de vârstă, după cum urmează: grupă elevi clasele primare (6-11 ani), miercuri, orele 16.30-18, şi vineri, orele 16.30-18; grupă elevi clasele V-VIII, miercuri, orele 16.30-18, şi vineri, orele 16.30-18; grupă elevi IX-XII, luni, orele 17-19, şi joi, orele 17-19; grupă adulţi, franceză generală şi specializată, marţi, orele 18-20, şi joi, orele 18-20. Toate aceste cursuri pregătesc elevii, adolescenţii şi adulţii şi pentru susţinerea diferitelor tipuri de examene DELF şi DALF, în funcţie de grupă şi de nivelul de limba franceză.

Sursa citată precizează că activităţile vor începe cu data de 14 octombrie, la Biroul Francez (elevii din clasele primare şi gimnaziale) şi în sala special amenajată din cadrul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” (elevii de liceu şi adulţii). Cursurile demarează on-site dar, în funcţie de evoluţia situaţiei sanitare, ele pot fi organizate şi în forme mixte (on-site şi online) sau doar online.

Relaţii suplimentare referitoare la taxe şi înscriere, zilnic, la tel. 0723678083, între orele 16 şi 18. Permanenţă la Biroul Francez: de luni până joi, între orele 16-18, şi vineri, între orele 15-17. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: