În judeţul Suceava

630 de cazuri de Covid-19 în evoluţie, în 86 de localităţi

Numărul cazurilor de Covid-19 în evoluţie în judeţul Suceava era, duminică, de 630 în 86 de localităţi, iar incidenţa cumulată a cazurilor de infectare era 0.82 la mia de locuitori, a informat Prefectura Suceava.

Conform distribuţiei cazurilor Covid-19 pe unităţi administrativ-teritoriale, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale, 28 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 16 câte un caz, 51 – sub cinci, 7 – sub zece, iar 12 – peste zece cazuri în evoluţie.

În judeţ se aflau în carantină 651 de persoane, iar în izolare la domiciliu, 242 de persoane.

În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii au desfăşurat activităţi în context Covid-19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse 665 persoane.

De asemenea, au fost verificate 51 societăţi comerciale şi au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1250 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr. 55/2020. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: