Un pelerinaj sub auspiciile spiritualităţii

DUMITRU RUSU: „La noi în Bucovina”

Ţinuturile Sucevei, dulcea noastră Bucovină, cea pe care o avem acasă, oferă oricărui iubitor de cunoaştere adâncă şi trăire sufletească elevată generoase, multiple şi variate modalităţi de delectare spirituală, atât în plan cognitiv, cât şi în orizont afectiv. Un cadru natural mirific, o adevărată „gură de rai” mioritică te învăluie din toate părţile, într-o calmă şi dulce împresurare. Aici chiar şi sălbăticia mefientă a unor locuri, Pietrele Doamnei, să zicem, conţine totuşi ceva paşnic, odihnitor, încât amatorii de senzaţii mai tari, marcate de durităţi mai zguduitoare, sunt nevoiţi să-şi amâne astfel de eventuale preferinţe pentru când vor ajunge, de pildă, prin zona Ceahlăului, căci Rarăul n-a fost destinat pentru astfel de oferte cutremurătoare. Aici, stihialul, zguduitorul se estompează şi se transformă parcă, fără să poţi prinde măcar de veste, dinainte de a se însinua. Sufletul ţi se scaldă în măreţia liniştită a peisajului ca într-o mare de căldură şi lumină paradisiacă. Căci totul – de la unduirea molcomă a dealurilor, până la măreţia impozantă a Rarăului; de la paleta bogată în culori, dar lipsită de orice stridenţe a naturii, până la frescele impresionante ale salbei de mănăstiri bucovinene, a căror faimă a atras demult atenţia uimită a umanităţii; de la susurul şopotit al izvoarelor şi ciripitul voios al păsărelelor, până la intonaţia molcomă din graiul cumpănit al oamenilor, pe scurt, de la toate cele cu care un demiurg senin a înzestrat plaiurile Bucovinei, până la tot ceea ce fantezia, pricepere şi măiestria oamenilor a creat, perfecţionând clipă de clipă, pe aceste binecuvântate locuri de-a lungul unei istorii deloc ocolite de zbuciumări şi primejdii – îţi apare plăsmuit parcă sub zodia luminoasă şi echilibrată a unui clasicism sui generis sau, mai exact spus, a unui romantism clasicizat, aidoma liricii eminesciene.

La un prim contact cu oamenii şi locurile acestui ţinut binecuvântat de Dumnezeu – grădina Maicii Domnului! –, străinul neavizat ar putea înţelege că aici a dăinuit, în scurgerea necontenită a vremii, o fericire edenică. Sub această înfăţişare maiestuoasă şi calmă, Ţara de Sus a Moldovei nu pare a încorpora o istorie zbuciumată şi adeseori vitregă. Dar înfăptuirile înaintaşilor, emoţionante vestigii istorice, presărate cu dărnicie cumpănită în pretutindenea locurilor, stau mărturie, şi aici, a unei agitate existenţe milenare a poporului nostru, a luptei necurmate susţinute de el pentru apărarea integrităţii gliei strămoşeşti şi a fiinţei sale etnice şi naţionale, a neostoitei lui aspiraţii genuine de a trăi şi a crea paşnic, durabil şi frumos, constituind expresia cea mai autentică şi originală a osmozei inestricabile dintre un trecut rezistent la intemperiile vremurilor şi un prezent perpetuu, în derularea sa spre viitor. Ca pe întreg cuprinsul pământului românesc, şi aici poporul nostru a dat la iveală, încă din primele timpuri ale prezenţei sale în istorie, un întreg tezaur artistic care îi exprimă, în forme vii şi originale, bucuria de a trăi şi setea de libertate. Acest inestimabil tezaur, sub toate aspectele sale intrinseci şi în toată complexitatea lui generică, de la acele străvechi forme ale culturii autohtone, pe care arheologii le dezgolesc din lutul istoriei, şi până la manifestările estetice ale spiritului modern, atrage luarea aminte a oricărui drumeţ înzestrat cu spirit sensibil, amator, cu alte cuvinte, de înţelepciune şi frumuseţe, care se află străbătând meleagurile acestui ţinut ospitalier. Căci ţinuturile Sucevei pot fi asemuite cu un vast muzeu sui generis, în care sunt depozitate şi etalate, în decorul atât de adecvat, oferit de mama natură îndumnezeită, monumente istorice şi de arhitectură, veritabile capodopere de artă plastică, manuscrise (cum sunt, ca să ne limităm totuşi măcar la acest exemplu, cele lăsate Dragomirnei de marele Mitropolit al Moldovei Anastasae Crimca) şi tipărituri vechi de o inexprimabilă frumuseţe grafică şi tipografică, colecţii de etnografie şi artă populară, documente istorice, arheologice, numismatice, filatelice etc., de o incontestabilă valoare documentar-artistică, intrate, nu puţine, în circuitul universal de valori şi validate ca atare.

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori. Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
(MIHAI EMINESCU – LA BUCOVINA)

În acest sens, Nicolae Iorga formula, încă de pe la începutul veacului douăzeci, pe urmele lui Dimitrie Onciul, aceste Cuvinte adevărate cu valoare de efigie, vizând spaţiul teritorial al Bucovinei: „Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie, de astăzi şi amintiri din trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte.” Prin urmare, orice călător interesat poate afla, pe meleagurile Bucovinei, atâtea itinerarii şi puncte de popas, unde mintea şi inima sa, iubitoare de splendori, se vor putea adăpa la izvoarele fermecate ale valorilor spirituale zămislite aici, de-a lungul veacurilor, prin vrednicia şi ingeniozitatea fiilor acestor locuri. Atenţia îi va fi mai întâi captată, fără îndoială, de acele strălucite şi uimitoare edificii ale marilor voievozi ai neamului (Putna, Rădăuţi, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Probota, Râşca, Slatina, Arbore şi… enumerarea rămâne liberă) care fac, fiecare în parte şi toate la un loc, dovada geniului creator al poporului nostru, în derularea sa istorică. Paşii i se vor îndrepta apoi spre locurile de unde s-au ridicat atâţia şlefuitori ai limbii noastre strămoşeşti cu măiestria condeiului – începând cu sfântul ierarh Dosoftei care şi-a avut metania la Probota muşatină – au dat meşteşugite străluciri graiului românesc, dovedindu-i, în acest fel, puterea de a întrupa, în forme de o surprinzătoare expresivitate, armonie, varietate şi frumuseţe, gânduri şi simţiri care fascinează prin complexitate şi elevaţie spirituală. La Stupca (ce vibrant exemplu avem la îndemână!), îi vor picura în suflet acordurile duioase ale renumitei Balade pentru vioară şi pian a lui Ciprian Porumbescu sau îl vor înflăcăra ritmurile energice ale Imnului unirii şi ale Cântecului Tricolorului, care aici se mai cântă la muzeu, iar la Fălticeni va admira formele calme, bine proporţionate, inundate parcă de o lumină a elenismului peren, încorporate în sculpturile lui Ion Irimescu, după care va putea porni, conform sugestiilor procurate la Galeria Oamenilor de Seamă, pe străzile urbei pe urmele celebrităţilor care s-au format şi au creat aici opere remarcabile pentru patrimoniul literaturii, artei şi ştiinţei româneşti: Ion Creangă, Nicu Gane, Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Nicolae Labiş şi mulţi alţii de calibraj echivalent.

Şi peste tot, în satele şi oraşele zonei, pe trasee desfăşurate de la Drăguşeni până în Ţara Dornelor, va remarca, cu o nespusă încântare, o multitudine, varietate şi originalitate a ipostazelor de cultură populară tradiţională, de artă, literatură, ştiinţă ş. c. l., perpetuate şi mereu îmbogăţite în succesiunea atâtor generaţii, până în zilele noastre, cu îmbieri promiţător optimiste spre viitorul care ne asaltează, cu uşile altarului său necontenit deschise.

NICOLAE CÂRLAN

Un bucovinean definitiv adoptat

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: