Buchiseli. Agent cu secrete

Agent… Nu este „numerotat”, precum 007, şi nici celebru sau cel mai tare din „parcările” gramaticii, pe unde mai poposim să ne luminăm chiar şi despre confraţii săi numiţi complemente. De fapt, cel de care se ocupă episodul de faţă intră într-o construcţie împreună cu prepoziţia de, calificând / identificând un anume complement din cele trei (direct, indirect, de agent) pe care noul tratat academic (2005) le numeşte ca atare, celelalte, mai multe, fiind categorisite drept „circumstanţiale”. Vechea G.L.R. (1966) le trata pe toate drept complemente, primele trei fiind necircumstanţiale. Dar aceasta este o poveste lungă şi prea puţin atrăgătoare…, încât ar fi poate preferabil să ne ocupăm de câteva dintre secretele agentului: cine / ce este, ce hram poartă şi în ce îi constau tainele care, „asumate” ca atare, îl ajută să-şi îndeplinească misiunea, ferindu-l de erori…

Fie că e definit, precum în vechiul tratat academic, drept complementul ce „determină un verb la diateza pasivă”, arătând de cine este făcută acţiunea, fie, după alţi specialişti, ca partea secundară de propoziţie care determină un verb la diateza pasivă, un adjectiv sau chiar un adverb provenit dintr-un verb la supin, indicând elementul activ (altfel spus, „autorul”) ce vizează acţiunea sau caracteristica exprimată de regentă, fie ca fiind expresia sintactică a autorului acţunii verbale, subiectul gramatical reprezentând obiectul pasiv al aceleiaşi acţiuni – complementul de agent este un fel de subiect logic, referindu-se la „agentul” care iniţiază şi controlează acţiunea verbului determinat. Ieşind din acest hăţiş teoretic, să reţinem (măcar) că verbele regente ale complementului de agent vor fi tranzitive la diateza pasivă (mai rar, un participiu ori supin al lor), dar, în locul lor, putem întâlni şi unele adjective derivate de la astfel de verbe (influenţabil, demonstrabil, coruptibil…). Se interpun apoi, drept conectori, prepoziţiile de sau de către, între care „agentul” – bine orientat prin cel ce vorbeşte sau scrie – ştie să aleagă. Fiind importante ca elemente introductive în construcţia complementului de agent, aceste mărci formale ale sale merită oarece atenţie, în special cea de a doua impunând câteva observaţii / restricţii…

Considerată prepoziţie compusă de vechea gramatică academică, de către este desemnată în cea nouă drept prepoziţie alcătuită „din două elemente”, ea făcând parte – împreună cu fără de (=fără), în contra (învechit şi popular = contra) – dintre prepoziţiile „alcătuite din două elemente prepoziţionale egale ca valoare cu una dintre prepoziţiile componente (şi anume cu cea principală)”. Reiese de aici că de către este egală ca valoare cu de; astfel, de către poate fi schimbat cu de, dar nu şi invers. Şi iată că am ajuns la „secretul” cu care „agentul” trebuie să opereze pentru a nu cădea în greşeală: când se foloseşte corect de către ?

Respectiva „formaţie prepoziţională rezultată din asocierea unor prepoziţii neanalizabile” (GALR, vol.I, p.609) „se foloseşte actualmente rar, cu precădere în stilul ştiinţific sau în cel elevat / solemn, şi numai în vecinătatea unor substantive (sau substitute ale lor) având trăsătura semantică inerentă [+ uman], de ex. Dacă vom fi descoperiţi de către vecini…” (vol.II, p.439). Ultima precizare, în limbaj specializat, constituie, de fapt, secretul principal care îndrumă „agentul” – şi pe noi toţi – pe drumul cel bun. Vechea gramatică afirma cam acelaşi lucru, mai simplu însă: „de către se foloseşte în special când complementul de agent e nume de persoană, de instituţie, de ţară…” (1966, vol.II, p.169).

Iată câteva exemple (sperăm) edificatoare: Romanul era cunoscut de către toţi elevii.; Creaţia sa poetică a fost apreciată de către G. Călinescu.; A fost amendat de către Poliţia Locală.; Tratatul fusese deja ratificat de către România.; Opinia lui era contestabilă de către orice persoană bine informată.; Eroarea era uşor de constatat de către oricine.; ş.a.m.d.

Se întâlnesc însă şi cazuri de abatere de la această regulă a prezenţei elementului uman (evident ori doar sugerat) în complementul de agent: „O structură circulară (…) este înconjurată de către un zid de piatră.” (evz.ro, 26 iunie 2020); „Este coronavirus influenţat de către vreme?” (titlu, meteoblue.com, 20 mai 2020). În ambele enunţuri, în locul lui de către, era corect de.

Se înţelege, poate, din ceea ce s-a menţionat mai sus, că atunci când nu suntem interesaţi de… solemnitatea sau preţiozitatea discursului sau ne este greu să verificăm conformitatea lui de către cu contextul, soluţia de evitare a greşelii este la îndemână: renunţăm la către, de fiind suficient „agentului”. Şi totuşi…

Există câteva situaţii când de către este cerut pentru dezambiguizarea enunţului şi nu se poate renunţa la el. De exemplu, când complementul de agent poate fi interpretat şi ca indirect, precum în enunţuri de tipul următor: S-au formulat de acei protagonişti multe aprecieri nedrepte (de către acei protagonişti sau despre ei, de înlocuind ambele prepoziţii); Persoana a fost acuzată de corupţie de oficiali. (de către ar preciza că oficialii au acuzat, şi nu persoana a corupt nişte oficiali). Dar asemenea cazuri sunt extrem de rare, de rămânând, de regulă, varianta fără risc de eroare pentru… agent.

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: