Centrul de radioterapie de la Suceava se va finaliza în acest an

> Acesta va putea oferi servicii medicale pentru 700 de pacienţi pe an > În prezent se lucrează la racordarea utilităţilor şi la amenajările interioare

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, după o vizită la şantierul viitorului centru de radioterapie, că investiţia urmează să fie finalizată în acest an. El a menţionat că este vorba despre o investiţie în parteneriat public-privat cu o firmă din Cluj.

Potrivit lui Flutur doar investiţia în clădirea de 2800 mp este de 3 milioane de euro, iar încă 3 milioane de euro costă dotările interioare.

El a precizat că investiţia a presupus o construcţie specială cu pereţi care să reziste la radioactivitate. Acum se lucrează la racordarea utilităţilor şi amenajarea interioară.

Flutur a mai declarat că firma care se ocupă de construcţia centrului şi-a asumat că spre finalul anului va fi finalizată investiţia.

Potrivit acestuia, deja a fost instalat un aparat pentru 700 de pacienţi pe an, iar, dacă situaţia o va impune, va mai fi adus încă un aparat.

Preşedintele CJ Suceava a menţionat că este extrem de mare nevoie de acest centru, pentru că în prezent bolnavii de cancer din judeţ se programează la alte spitale şi aşteaptă luni de zile.

El a explicat că termenul de finalizare a fost depăşit din cauză că firma a avut unele probleme, dar şi din cauza pandemiei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: