Primarul Ion Lungu a aprins primul foc al unui aragaz conectat la reţeaua de gaz natural în Burdujeni-sat

> Gheorghe Flutur: Este un îndemn pentru ceilalţi primari să facă ce face primarul Ion Lungu

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a aprins, ieri, primul foc al unui aragaz conectat la reţeaua de gaz natural în cartierul Burdujeni-sat.

Primarul a spus că de 10 ani a început proiectul şi că acum s-a finalizat, pentru că mult timp legislaţia nu a permis ca o investiţie a primăriei să fie transferată unui operator privat. După ce legislaţia s-a modificat, imediat ce a fost posibil au început lucrările.

Ion Lungu a subliniat că legea s-a modificat şi datorită implicării parlamentarilor, subliniind contribuţia adusă de deputatul PNL Ioan Bălan.

„Burdujeni-sat va deveni în scurt timp o zonă rezidenţială. Poluare nu avem, utilităţile le aducem şi va fi o plăcere să locuieşti în Burdujeni-sat” a spus Lungu.

El a menţionat că din cele 33 de străzi pentru care s-a aprobat extinderea reţelei de gaz natural, pe 15 s-a realizat deja.

Primarul a spus că cea mai importantă investiţie a fost instalarea conductei magistrale, iar costurile au fost suportate de E.ON Gaz, edilul-şef apreciind că a fost o lucrare grea.

Ion Lungu a mai declarat că această lucrare costă peste un milion de euro.

Prezent la eveniment, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că acesta un îndemn pentru ceilalţi primari să facă ce face şi primarul Ion Lungu.

El a reamintit că acum este termen pentru depunerea de proiecte cu finanţare europeană pentru aducţiuni de gaz natural în localităţi.

„Avem aproape 40 de primării care au studiile finalizate. E destul de complicată fişa care trebuie depusă la Transgaz. Îndemnul meu pentru primari este să se grăbească şi îmi doresc să se racordeze anul următor la gaz metan cât mai multe primării pentru că există această oportunitate. Sunt bani europeni, un miliard de euro să se tragă până la poarta omului şi să nu plătească niciun ban” a spus Gheorghe Flutur.

El l-a felicitat pe primarul Ion Lungu pentru că a extins reţeaua de gaze naturale în municipiul Suceava, acesta fiind „un pas spre civilizaţie”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: