Primăria Suceava tatonează terenul pentru un nou cartier al tinerilor

>Demersuri se fac pentru preluarea de la Staţiunea de Cercetări Agricole a unei suprafeţe aflate în preajma drumului care duce spre Mitocu Dragomirnei

Primăria Suceava caută o suprafaţă de teren pe care să o parceleze şi să o atribuie în folosinţă gratuită tinerilor care intenţionează să-şi construiască, pe propriul buzunar, o locuinţă personală. Primarul Ion Lungu spune că a avut multe solicitări în acest sens, atât de la de tinerii de „acasă”, cât şi de la cei care lucrează în străinătate. El arată că, în conformitate cu legislaţia privind fondul funciar, municipiul i s-ar cuveni 260 ha de terenuri.

„Avem multe solicitări din partea sucevenilor, precum şi a celor care sunt din Suceava, dar lucrează «afară». Este posibil să facem un cartier locuinţe pentru tinerii din oraşul nostru, undeva spre Mitocu Dragomirnei, acolo unde există terenuri ale Staţiunii de Cercetări Agricole. Noi am avea de primit, la Primărie, 260 ha, condiţii în care am putea dezvolta acolo un nou cartier de locuinţe. Avantajul este că utilităţile sunt deja în zonă, ceea ce va duce la reducerea costurilor pentru municipalitate” a explicat Ion Lungu, menţionând că, în prezent, se fac mari eforturi pentru a finaliza introducerea tuturor utilităţilor şi facilităţilor în cartierul Europa.

Reamintim că, pe 9 mai 2012, de Ziua Europei, pe Dealul Tătăraşi, au primit loturi de câte 300 mp, 142 de tineri de maxim 35 de ani, care nu au avut vreodată sau nu deţineau la acel moment o locuinţă ori teren proprietate personală pentru ridicarea unei case. În noul cartier al tinerilor, arterele au primit nume ale unor mari capitale de pe bătrânul continent, cum ar fi Roma, Paris, Viena, Londra, Berlin şi Madrid. La acea dată, Ion Lungu candida pentru al treilea mandat, plăcuţa cu denumirea cvartalului fiind montată împreună cu viceprimarul Lucian Harşovschi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: