Peste 300 de caricaturişti au participat la expoziţia de grafică satirică de la Suceava

Muzeul Naţional al Bucovinei, Consiliul Judeţean Suceava şi Asociaţia „Gândeşte” au organizat a XIV-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică „Bucovina”, având în acest an tema „Când ţii un stilou eşti în război“ (Voltaire).

Expoziţia este deschisă în foaierul Muzeului de Istorie Suceava până la 10 noiembrie.

S-au înscris 311 caricaturişti cu 901 caricaturi, din 56 de ţări. Participarea a fost numeroasă, peste media ediţiilor anterioare.

Caricaturiştii de marcă precum Luc Vernimmen şi Constantin Sunnerberg din Belgia, AMORIM – Brazilia, Tsocho Peev – Bulgaria, Qiang Liu – China, Ángel Ramiro Zapata Mora (care a fost câştigătorul premiului I la o ediţie anterioară) – Columbia, Ridha H. Ridha – Germania, Jitet Kustana – Indonezia, Jordan Pop Iliev – Macedonia etc., precum şi caricaturişti români precum Constantin Ciosu – Bacău, Constantin Pavel (laureatul anului trecut) – Focşani, Viorel Corodescu-COV – Suceava au adus o importantă contribuţie la valoarea expoziţiei din acest an, apreciază organizatorii.

Juriul expoziţiei a fost alcătuit din caricaturiştii Mihai Pânzaru-PIM, George Licurici, Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA.

Premianţii din acest an sunt: Hule Hanusic (Austria) – premiul I, 500 de euro, diplomă, medalia de aur; Mark Winter (UK) – premiul II, 300 euro, diplomă; Vladimir Soldatov (Rusia) – premiul III, 100 euro, diplomă; Galym Boranbayev (Kazakhstan) – menţiune, diplomă şi medalie; de asemenea Sergey Sichenko (Israel) şi Kivokurtseva Alexe (Rusia). (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: