„Mesajul din sticlă” – o carte-document

– note de lector –

Iată câteva constatări după lectura cărţii semnate de Elena Didoiu, „Mesajul din sticlă”, care mi-a conturat gândul de a recomanda cititorilor acest volum. În acest scop, mi-am adunat şi argumentele necesare, ce nu sunt puţine şi care, desigur, vor fi descoperite şi de potenţialii cititori.

Ca o primă constatare, reţin atenţia cu informaţia că dna Elena Didoiu este un nume cunoscut prin articolele ce i-au fost publicate în paginile ziarului „Crai nou”.

Aşa cum mărturiseşte în carte, este născută în Cacica, despre care afirmă că e „O localitate în care oameni de mai multe naţionalităţi şi religii trăiesc sub semnul credinţei, muncii, toleranţei şi respectului reciproc” (pg. 19-20).

Şi tot din paginile cărţii am aflat că a plecat din sat de pe la 10 ani, dar a revenit mereu şi a rămas legată de oamenii şi istoria acestor locuri, de „dulcea Bucovină”.

Cel care prefaţează cartea, Constantin Tomşa, precizează că lucrarea reprezintă „Un mesaj al unui intelectual autentic, bine instruit prin studii universitare solide, un cărturar care şi-a petrecut o bună parte din viaţă în mijlocul cărţilor. Un mesaj conţinut şi în metafora inspirată din titlul cărţii. Un mesaj al unei vieţi ce aparţine trecutului şi prezentului, mesaj pe care autoarea îl adresează semenilor săi de astăzi, dar, mai ales, celor ce vor veni” (pg. 8).

Într-adevăr, cartea este presărată cu imagini şi personaje din diferite momente ale vieţii politice, economice, sociale şi culturale, înglobate în 8 decenii de istorie.

Apărută de curând, cea de-a doua ediţie a cărţii doamnei Elena Didoiu este alcătuită dintr-o colecţie de proze scurte.

Cu privire la conţinutul textelor, autoarea menţionează că: „Sunt momente selecţionate din propria-mi experienţă de viaţă, din viaţa familiei mele sau la care am fost martoră. Sunt detalii de viaţă, scene domestice, amintiri răzleţe, impresii fugare, întâmplări ocazionale sau nu… din care fiecare cititor poate «pescui» mesajul ce i se potriveşte” (pg. 12).

De remarcat este şi faptul că, deşi ajunsă la anii senectuţii, Elena Didoiu priveşte spre trecut cu toleranţă, după cum susţine ea însăşi: „N-am intenţii moralizatoare, nu impun nimic, nu decretez nimic” (pg.3).

Ea ocoleşte, cu bună-ştiinţă, aspecte ce conţin accente vindicative, revendicative, victimizare, invidie, gelozie şi alte tare ce pot bântui sufletul omenesc.

A dorit să pună în lumină – şi cred că a reuşit – mai mult partea armonioasă şi umană, din diversitatea biografiei proprii şi a celor apropiaţi sufletului ei.

Autoarea precizează, de altfel: „Cartea se adresează oricui, indiferent de profesie, de ocupaţie, de cultură, de vârstă. Poate fi citită «cap-coadă» sau, pur şi simplu, deschizând-o la întâmplare, în funcţie de dispoziţia fiecăruia” (pg. 14).

Vă mărturisesc că se citesc, pe nerăsuflate, povestiri ca: „Şi eu am fost la Revoluţie”, „Când s-a surpat lumea”, „Urechea lui N. Ceauşescu”, „Dragostea – ca gripa” etc.

Alte texte, de asemenea captivante, au ca subiecte momente trăite de oamenii locului, cum sunt: „Cacica – Mica Austrie”, „Puţină politică”, „Vin cazacii”, „Eu şi neamul meu”, „Pe vremuri când suna clopoţelul…”.

Mai transcriu şi o remarcă, extrasă din „Cuvântul editorului”, Viorel Nicolau, referitoare la „Mesajul din sticlă”: „O carte care se citeşte cursiv şi blând ca o ploaie de vară. Rânduri-gânduri picurate tinereşte la vârsta înţelepciunii”.

Ca un ultim argument, aş spune că „Mesajul din sticlă” este şi un cadou perfect pe care îl puteţi oferi celor dragi, mai cu seamă dacă avem în vedere şi preţul modic şi semnificaţia „mesajului” din semnul de carte ce însoţeşte acest volum. (LUCIAN CASIAN)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: