Prietenia cu Alecsandri perpetuează

Anul 1989 a adus şi în Republica Moldova o schimbare la care au visat moldovenii mai mult de patru decenii. Înghesuiţi pe o palmă de pământ, cărora li se inocula că sunt străini în ţara lor şi că trebuie să plece în România (ceea ce ar fi fost o uriaşă bucurie şi împlinire pentru mulţi, în secolul trecut), basarabenii au fost fraţi de cruce cu ciobănaşul din „Mioriţa”. Resemnarea lor (de fapt, şi neputinţa tuturor românilor din ambele spaţii româneşti de a lupta cu odiosul regim) s-a canalizat (despre unii vorbind) poate într-o mai mare dragoste pentru valorile naţionale. Fructul interzis al respectării culturii naţionale era şi mai mustos atunci când conexiunea la clasicii români, la literatura română, în general, era o reală posibilitate. În anii 60, 70, 80, la uşa librăriilor se sta la coadă după cărţi în limba română, iar printre studenţii de la Litere, mai ales, sloganul „o carte bună nu-i păcat s-o furi sau, cel puţin, să uiţi să o înapoiezi colegului” era o intenţie de glumă. Unora chiar le reuşea. Dictonul era mai mult o atitudine frumoasă, cred că şi firească, îndreptată spre carte, pentru unii un cult, pentru alţii un lux.

Cu lecturi din clasicii români, rămase şi până astăzi valori inepuizabile, sau cu „poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”, românii la est de Prut îşi păstrau intacte şi igienizate gândirea şi suflarea românească la această periferie a ţării. Manualele de literatură aveau pagini consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Alecu Russo, Gheorghe Asachi, Alexandru Hâjdeu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, adică a autorilor români, cu precizarea că erau moldoveni, ţinându-se cont că sunt născuţi în zona Moldovei. În cazul lui Alecsandri, se spune într-o versiune despre locul naşterii sale, că s-a născut în drum spre Chişinău. Dacă luăm în calcul şi această ipoteză, ne bucurăm de prezenţa opulentă a poetului în manualele şcolare de atunci cu pastelurile, poezia de inspiraţie folclorică, chiar şi cea socială (fără menţiunea că avea şi caracter patriotic), dar mai ales dramaturgia, ale cărei piese se jucau pe scena teatrelor naţionale din Chişinău. Deci, Vasile Alecsandri, poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul, omul de cultură, politicianul, este şi a rămas al nostru. Al cui, al nostru? Al românilor! Al tuturor românilor din toate timpurile! Astfel, imediat după schimbarea din 1989 (istoriceşte – poate e o revoluţie, realmente – o schimbare) multe şcoli din R. Moldova, devenite licee, şi-au luat ca patron spiritual unul din înaintaşii noştri – nobili autentici care s-au contopit cu adevărata cultură naţională.

Într-un cartier vechi, dar frumos, din Chişinău, în zona Gării Feroviare, o şcoală profesională s-a transformat în primul liceu din Chişinău, girat de autorităţi cu numărul unu, ctitor fiind prof. Vasile Dombrov. După o lungă perioadă postbelică, încremenită în ideologia politicii educaţionale, un liceu, deschis cu treizeci de ani în urmă, era ca o gură de aer ozonizat, dar mai ales o oază de iluminare pentru tinerii de atunci în scopul dobândirii cunoştinţelor mai bune. Aproape de Parcul Valea Trandafirilor, în inima Chişinăului, acolo unde se află şi în prezent, primul liceu clasic poartă numele unei uriaşe personalităţi româneşti – Vasile Alecsandri, acum stăpânit şi păstrat prin tradiţia istorică de prof. dr. Daniela Vacarciuc. Tradiţiile patriarhale româneşti cu privire la educaţie au continuat să capete sens, datorită multifuncţionării activităţilor din şcoală. Iar una din ele, care a înnobilat şi mai mult numele patronului spiritual, a fost şi este Alecsandriana.

Tocmai această formulă de memorie şi de respect poetului Unirii a adunat mai mulţi alecsandrişti într-o horă a frăţietăţii şi a solidarităţii. Hora românilor s-a extins, aşa încât Bacăul, oraşul care mai păstrează în centrul său casa unde s-a născut regele poeziei, a iniţiat un proiect amplu, Alecsandriada. Proiectul, „o adevărată epopee”, după cum scria prof. dr. Ioan Dănilă, de la Universitatea „V. Alecsandri” Bacău, („naş”, Dumitru Brăneanu), în cartea „Vasile Alecsandri – polimorfismul vieţii şi operei”, este o reverberaţie a creaţiei sale care „îndeamnă la perseverenţă şi la perfecţiune”. Viaţa şi opera celui mai mare scriitor de după Mihai Eminescu a prins contur, dar mai ales a reînviat în fiecare început de anotimp estival. Probabil poetul soarelui, cum i se mai spunea lui Alecsandri, aducea lumina adevărată reunind scriitori, poeţi, savanţi, cercetători, jurnalişti, profesori, elevi în cadrul Reuniunilor Culturale Alecsandriada, în patru ediţii consecutiv. Să-l aduci pe Alecsandri acasă (acest titlu de glorie Alecsandri şi l-a căpătat datorită prezenţei sale la tribuna internaţională cu discursuri excepţionale, punând într-o lumină curată imaginea României), înseamnă să începi lupta pentru soarele Europei, după cum era el supranumit. Iar fiecare luptă aducea ceva special fiecărei ediţii: prima ediţie a fost „botezul” unui frumos eveniment; a doua ediţie, din 2018, a fost considerată dublu specială, pentru că Centenarul României Mari a fost celebrat alături de bicentenarul naşterii şi al botezului poetului; iar în 2019, la a treia ediţie, prof. Ioan Dănilă anunţa bucuros că „după o izbândă de 29 de ani, Consiliul Judeţean Bacău (preşedinte dr. Sorin Braşoveanu) a devenit proprietarul imobilului şi a demarat procedurile de reabilitare a construcţiei. Izbânda, istorică, ar fi fost salutată de Eminescu, care ne învaţă că ceea ce e posibil acum este sigur în veşnicie”.

Pentru Liceul „V. Alecsandri” din Chişinău invitaţia la fiecare ediţie a Alecsandriadei din Bacău, pe care am asociat-o cu tema învăţată a creaţiei poetului, a consolidat multe prietenii cu cititorii şi cercetătorii de azi ai lui Alecsandri. Cărţile care s-au editat, „Alecsandri, din nou acasă”, 2017, „Casa din cuvinte”, 2018 (ediţii ce conţin interviuri, documente, antologii, adunate şi îngrijite de prof. Ioan Dănilă) şi „Vasile Alecsandri – poliformismul vieţii şi operei (o culegere de Dumitru Brăneanu şi Ioan Dănilă) sunt acum pe masa mea drept ricoşeuri de idei şi gânduri pe care le citesc, izolată de pandemia în care ne aflăm. Lectura mea de acum, îndesată cu notiţele avide pe marginea cărţii, o văd (de fapt, e o iluzie transparentă a dorinţei de a fi aşa) în oglinda reflexiilor poetului care îşi scria multe poezii „la gura sobei”. Cert este însă faptul că polifonia de cuvinte, adunate ca un „exerciţiu editorial” de prof. Ioan Dănilă, autorul cărţii „Casa de cuvinte”, era în 2018 pentru salvarea casei poetului. La această „casă din cuvinte” au pus umărul, dar mai întâi cuvântul de susţinere pentru a fi restabilită şi pentru a-l avea pe Alecsandri acasă. Orice urmă, îmbogăţeşte locul, spunea scriitorul şi istoricul Andrei Pleşu, iar când e vorba de Alecsandri „cred că orice oraş care are orgoliul bun de a conserva urma unor personalităţi care şi-au legat, într-un moment sau altul, destinul de el, face un gest nu numai legitim, ci cu totul lăudabil. Deci orice urmă conservată şi oferită publicului este un fel de a îmbogăţi locul, iar cultura trăieşte din aceste orgolii locale”. Considerat de criticul şi istoricul literar Eugen Simion „ctitorul culturii româneşti”, care se asociază cu două fenomene literare „Mioriţa” şi „Junimea”, „asemenea spirite, spunea romancierul Nicolae Breban, din păcate, nu le putem număra nici măcar pe degetele a două mâini”. Cuvânt de edificare şi renovare a casei poetului, pus de academicianul Eugen Simion spre atenţia celor care nu ştiu sau nu au văzut „locurile sfinţite de paşii acestuia ca semne amintitoare” este că „marile personalităţi au dreptul la memorie”. „Pledoariile literaţilor contemporani au salvat onoarea şi memoria „modelului de conduită patriotică, aşa cum a fost Vasile Alecsandri”, spunea filosoful Mihai Şora într-un interviu, iar „recuperarea trecutului este o obligaţie a noastră faţă de generaţiile care vin. Acelea ne vor judeca aspru dacă nu avem grijă de ele”.

Aşadar, lupta pentru Alecsandri, începută în 2017 de doi alecsandrieni – Dumitru Brăneanu şi Ioan Dănilă, a reuşit să construiască o „casă din cuvinte”, ca în 2019 poetul să se simtă „din nou acasă”, la Bacău. Trei cărţi, pomenite mai sus, au adunat cuvintele pentru „o dreaptă cinstire”, în readucerea veseliei pe chipul bardului, poate mai mult pe faţa posterităţii. Iar cei care susţin lupta şi ruga pentru Alecsandri (vorba lui Nicolae Iorga – „să ne rugăm pentru Alecsandri”) împărţim sau ricoşăm confesiuni. În prima cronică despre Reuniunea Culturală din 2017, jurnalista Doina Cernica, de la „Crai nou”, Suceava, îşi amintea de întâia şi cea mai frumoasă prietenie cu Vasile Alecsandri. „În 1955, de ziua mea mi-am impresionat surorile mai mici, mătuşile şi unchii citindu-le, cu fiecare vers urmărit cu degetul, «Sfârşitul iernii» şi «Oaspeţii primăverii»”. Au urmat „lecturi adevărate cu buchetul de poezii” dintr-o «carte-cult» sau dintr-o „carte enciclopedică, cu lecţii de religie, istorie” etc., semnate Alexandri sau Alecsandri. Mărturisirile de călătorie prin lecturile lui Alecsandri ale Doinei din Vama muntoasă a Bucovinei par să se fi mutat în copilăria mea, într-un sat din Codrii Orheiului în Basarabia. În copilărie, îmi închipuiam că iernile geroase aici de „trosneau stejarii” coborau direct din pastelurile „Viscolul” sau „Crivăţul”, „Miezul iernii” sau „Gerul”. La maturitate, anii de studenţie mi-au solicitat cercetări laborioase ale operei vaste, dar şi seriozitatea să interpretez rolul comic al Ioanei din piesa „Piatra din casă”. Poate că acel „bun-simţ public” pe care îl invoca Alecsandri în creaţia sa i-a pecetluit nemurirea, iar noi am avut privilegiul să îi studiem opera.

Prietenia mea cu Reuniunile Culturale Alecsandriada, Bacău, îmi solicită să-l descopăr şi mai mult pe Vasile Alecsandri. Această determinare este de neoprit atunci când ea adună în fiecare an elita criticii literare: Victor Crăciun (invitatul primei ediţii), Ioan Holban, Alex Ştefănescu, Adrian Dinu Rachieru etc. Doar aşa veselul Alecsandri împarte cu bucurie Bacăul cu mai tristul Bacovia.

SILVIA STRĂTILĂ

Chişinău

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: