„Foarte mulţi membri PSD şi PNL vor vota în acest an cu Marian Andronache”

 Liderul judeţean al PMP Suceava, viceprimarul municipiului reşedinţă de judeţ Marian Andronache, a anunţat că intenţionează să lupte „până la capăt” pentru a câştiga funcţia de primar al municipiului Suceava.

Andronache a spus – la evenimentul de lansare a candidaţilor pentru primăriile din judeţ organizat la Mitocu Dragomirnei şi la care a participat liderul naţional al PMP, Eugen Tomac – că are informaţii sigure că în acest an mulţi membri din PSD şi PNL au decis să îl voteze pentru fotoliul de edil-şef al celui mai mare municipiu din judeţ.

PMP va fi surpriza acestor alegeri locale

„PMP va fi surpriza acestor alegeri locale şi sper să reuşim să ajungem în Consiliul Local Suceava cu 5 consilieri. Mă bat pentru a câştiga Primăria şi le spun contracandidaţilor mei, dlor Cuşnir şi Lungu, că vor avea parte de o surpriză foarte mare, pentru că foarte mulţi membri PSD şi PNL vor vota în acest an cu Marian Andronache” a explicat liderul judeţean al PMP Suceava.

Din punctul său de vedere, doar doi candidaţi dintre cei care doresc funcţia de primar sunt calificaţi să poată conduce destinele Primăriei Suceava, restul având nevoie de mulţi ani ca să capete experienţă. Este vorba despre actualul primar, Ion Lungu, şi actualul viceprimar Marian Andronache.

„Sunt doar două persoane în cursa aceasta care cunosc administraţie într-o primărie ca cea din Suceava: Ion Lungu şi Marian Andronache. Ce a făcut dl Lungu s-a văzut timp de 16 ani. Ce poate face Marian Andronache se va vedea în următorii 4 ani” a subliniat candidatul PMP pentru Primăria Suceava, care a mai spus că îşi doreşte să facă din Suceava un oraş „civilizat, educat, verde, curat, inteligent sigur şi eficient”, acestea fiind ingredientele pentru ca Suceava să poată purta titulatura de „oraş european”.

 La rândul său, candidatul pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava, Bogdan Codreanu, le-a cerut sucevenilor să vină alături de echipa PMP Suceava în proiectul politic de câştigare a preşedinţiei CJ şi a Primăriei Suceava.

„Sucevenii visează în fiecare zi la un campion. Vreau şi pot să fiu campionul lor, pentru că Bucovina mea nu e de vânzare. Bucovina mea nu e negociabilă. Bucovina mea merită mai mult, şi alături de echipa PMP şi echipa de primari PMP din judeţ vom realiza ceea ce ne dorim” a subliniat Bogdan Codreanu.

Tinerii sunt asul din mâneca PMP Suceava

Secretarul general al PMP Suceava, Anca Gâtlan, a dezvăluit la lansarea candidaţilor care este una dintre „armele” cu care vor merge în bătălia politică tinerii de pe listele PMP.

„Mai devreme le-am făcut cu mâna celor de la PSD şi PNL şi le-am spus la revedere, e timpul să plecaţi! A venit timpul ca o echipă tânără, capabilă să preia frâiele judeţului şi ale municipiului Suceava şi să lupte pentru un trai mai bun” a menţionat Anca Gâtlan.

Din punctul ei de vedere, prezenţa tinerilor pe listele PMP Suceava reprezintă un avantaj, deoarece aceştia vin cu experienţa dobândită acolo unde au activat şi unde „au demonstrat deja că ştiu să facă performanţă”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: