Iulian Sebastian Bordianu, un creator inconfundabil şi incontestabil

Absolvent al Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Arte Decorative, profil Artele Focului, clasa profesorului Mihai Grati, Iulian Sebastian Bordianu, născut pe 9 iulie 1982, la Dorohoi, fiu de meşter sticlar, cu mamă ceramist, de doi ani tatăl Mariei (de departe cea mai frumoasă împlinire a sa şi a soţiei sale), a studiat şi s-a perfecţionat şi la Berengo Studio din Murano – Veneţia, unde, de altfel, a şi expus, având expoziţii şi la Verona, la Muzeul de Artă din Bornholm (Danemarca). Lucrările sale se află în expoziţia permanentă cu vânzare de la Galeria „Orovetro” – Murano şi au putut fi văzute la Iaşi şi la Chişinău.

Unde se termină meşteşugul şi unde începe arta? Când un sticlar devine artist? Pe scurt, „atunci când lucrezi creativ pe produs şi îi dai valoare. Când, lucrând la el, îi dai fie o altă destinaţie, fie o altă formă, fie o altă textură, fie te joci cu culorile şi obţii ceva ce te mulţumeşte, în final”.

      Meseria m-a ales

 Până prin clasa a IV-a, Fabrica de sticlărie „Stipo” Dorohoi, binecunoscută în ţară, dar şi în străinătate pentru produsele unicat care se creau acolo, era, pentru Iulian Bordianu, locul de muncă al tatălui, Dan Bordianu, şi atât. Vizita pe care i-a făcut-o, cu colegii de clasă, i-a alimentat curiozitatea. Nu atât pentru cuptoarele mari, care topeau nisipul, nu pentru lucrul extraordinar care se întâmpla când suflai în balonul de sticlă, ci „pentru grămada de obiecte neterminate, nefinisate, aflate în colţ de atelier”. L-a intrigat şi i-a pus imaginaţia la treabă.

Mai târziu, când tata şi-a deschis propriul atelier de sticlărie, unde mai mergea, o dată la câteva zile, să picteze pahare, a înţeles că obiectului ăla din sticlă–el însuşi rodul muncii unui artist sticlar, „pentru că nu e simplu să faci un pahar”– îi poţi adăuga valoare, preţiozitate chiar, punându-i culoare şi, lucru pe care l-a învăţat mai târziu, îl poţi transforma într-o creaţie artistică valoroasă, adăugându-i metal sau murine. A înţeles că până şi peştele ăla din sticlă – „o mai fi unul pe la Dorohoi, la bunici” – este foarte greu de suflat şi, deşi a devenit, alături de mileul pe care era aşezat deasupra televizorului, simbolul kitsch-ului pentru mulţi români, poate reprezenta o creaţie interesantă, provocatoare pentru un artist.

 A pictat pahare, „am pictat şi portretul asociatului tatălui meu, artistul Ioan Nemţoi”, a suflat numeroase obiecte, a făcut de toate, de la încărcatul cuptorului până la produsul finit. „În atelier trebuie să fii atent, disciplinat, să avertizezi persoana de lângă tine că-i eşti în preajmă, să îi prevezi mişcările. El e preocupat la ţeava lui, tu trebuie să fii atent şi să nu generezi accidente”.

A păţit? „Am păţit, normal. După ce te frigi de vreo sută de ori, atunci devii meseriaş. Până atunci, înveţi.”

În atelierele tatălui a învăţat meserie, „tata a fost cel care m-a încurajat până am ajuns la locul potrivit” spune şi râde, „dar nu m-a prea lăudat, şi am suferit pentru asta, cea mai valoroasă laudă de la părinţi vine” mărturiseşte, admiţând însă că asta îl ambiţionează.

Ştie meserie, asta e sigur. „Când vine vorba despre suflatul sticlei, în felul clasic, atunci, da, ştiu, am învăţat de toate. Dar acum există tehnici noi, întotdeauna mai am ceva de învăţat, dacă vreau să fiu bun”. Şi apoi are tata o vorbă: „Trebuie să te naşti şi să mori de trei ori, făcând meseria aceasta, ca să spui că o cunoşti cât de cât”. „Unii se limitează la a face pahare, dar şi pentru asta, dacă nu eşti bun, nu ai ce căuta în branşă. Dacă nu e corect suflat, dacă pereţii nu au grosimea potrivită, paharul nu se poate folosi. Eu am vrut să fac mai mult”.

 „Bella Bologna”, minunata Italie

 Neîndoielnic, Iulian Bordianu iubeşte Italia. Mult de tot. I se luminează altfel ochii când vorbeşte despre ţara din peninsulă, iar când îmi povesteşte despre Murano, faţa spune mai mult decât o pot face cuvintele.

În Italia a plecat abandonând doi ani de facultate făcuţi la „Gheorghe Asachi” Iaşi, la Drumuri şi poduri. În Italia, lucrând la proiectul „Bella Bologna” – ce presupunea renovarea clădirilor centrale, deteriorate sau murdărite cu vopsea – şi-a dat seama că are un simţ al culorilor şi o ştiinţă nativă de a le combina mai ceva decât o făcea computerul, după ce lua o probă de var. Ochiul lui distingea nuanţele mai ceva ca maşinăria. „Colegii mei şi-au dat seama că nu-s pentru munci fizice, eram bun la cele ce presupuneau atenţie, fineţe, simţ artistic. Am pus gresie şi faianţă la milimetru, a fost un bun exerciţiu pentru montajele pretenţioase de mai târziu ale oglinzilor. Am atenţie la detalii, la execuţia fină, sunt perfecţionist, simţeam că pot să fac ceva frumos şi era păcat să mă pierd făcând ce nu mi se potrivea.”

De la meşteşug la artă

Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi a fost locul unde Iulian, ştiind ce presupune să fii sticlar, s-a dus să şlefuiască artistul din el. „Am învăţat despre culoare şi formă, iar faptul că aveam solide noţiuni practice m-a ajutat foarte mult. Culori, tehnică, formă, texturi, asta am studiat, asta am învăţat şi m-a ajutat foarte mult. Şi am mai învăţat, tot acolo, să mă preţuiesc ca artist, să mă pun în valoare, să ştiu unde şi cum să expun – începând de la soclul pe care se aşază produsul, până la sala în care îl expun –, cum să mă prezint.”

Mihai Grati este profesorul căruia îi este recunoscător, „un profesionist excepţional, ceramist şi sticlar valoros. Un om pedant, mereu în sacou, elegant, pe scurt – un domn. Întotdeauna mi-am spus că am avut mare noroc să am un astfel de profesor. M-a ţinut în priză, cum se spune, nu m-a slăbit deloc, intuindu-mi, la început, şi apoi îndemnându-mă să-mi folosesc potenţialul creativ”. „Ploaia la 45 de grade” este unul dintre proiectele pe care le-a realizat sub îndrumarea sa, de care este foarte mulţumit, o lucrare mare, spectaculoasă, în care sticla a căpătat lichiditate şi mişcare. Iar cea mai dragă lucrare, Globul pământesc, tot în facultate a făcut-o, e lucrarea de masterat.

Murano, sanctuarul artiştilor sticlari

     Sticlarii din Murano, zgârciţi, cum se ştie, când vine vorba despre împărtăşirea tainelor meseriei, despre felul în care nisipul, soda şi celelalte componente se amestecă pentru a da sticla perfectă, l-au învăţat despre „manualitate şi măiestrie”. După masterul de studii, cu bursă, la Verona, la Academia di Belle Arti G.B. Cigniaroli, în 2010, „m-am întors de acolo cu 80 de credite, trebuiau să fie 30 sau 40, dar am fost la toate cursurile, atât de mult îmi doream să învăţ”, Studio Berengo Murano din Veneţia a fost locul unde, în 2011, a avut oportunitatea să lucreze. Să înveţe şi să lucreze. „M-au văzut că vreau să învăţ, că sunt serios şi că am calităţi pentru meserie, deci că vreau şi că pot”.

A avut norocul să întâlnească – iar întâlniri norocoase apreciază că a tot avut în viaţă – nume cunoscute în branşă, iar Davide Vianello şi Adriano Berengo – spre care l-a îndrumat profesoara sa de istoria artei, doamna Brugnollo – sunt doar două dintre ele. „Am expus în galeriile Orovetro Murano ale lui Davide Vianello, în atelierul căruia se produceau corpuri de iluminat, iar el şi Adriano Berengo – care fă-cea, între altele, sculptură în sticlă, asta presupunând realizarea unor obiecte de dimensiuni mari – m-au ajutat foarte mult, nimic nu se compară cu lucrul alături de artişti valoroşi”.

Valoroşi şi generoşi, adaugă.

Dator n-a rămas: „La plecarea din Veneţia am organizat o petrecere, într-o curte, nume cunoscute în branşă m-au onorat cu prezenţa. Acolo le-am gătit mielul congelat, primit în ceaun de acasă, de mirosea în toată Veneţia! M-or fi învăţat despre sticlă, dar şi eu le-am arătat cum se găteşte un miel!”

Aşa că la Murano, sanctuarul artiştilor sticlari, „merg ca la mine acasă”. E locul unde s-a desăvârşit ca artist, dar şi locul unde omul Iulian Bordianu a legat, cu oamenii şi profesioniştii pe care i-a întâlnit acolo, prietenii bazate pe respect şi preţuire. (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: