Un tânăr de 23 de ani a încetat din viaţă după un grav accident rutier. Potrivit IPJ Suceava, impactul s-a produs duminică dimineaţa, pe DJ 209 L, în localitatea Soloneţu Nou. Tânărul, din comuna Cacica, conducea un moped. La un moment dat, el a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a rulat pe acostamentul din partea stângă a părţii carosabile, unde a lovit o stivă de material lemnos, fiind proiectat de pe moped pe partea carosabilă din beton. Tânărul nu a supravieţuit impactului.
Verificările poliţiştilor au arătat că el nu avea permis de conducere pentru nicio categorie auto. În cauză s-a întocmit un dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

























Comentarii