Fotbal

O serie a ligii a III-a doar cu echipe megieşe

> Formaţiile sucevene se vor confrunta, probabil, cu formaţii din Botoşani, Iaşi şi Neamţ

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis să schimbe modul de organizare a Ligii a III-a începând cu ediţia viitoare de campionat, care ar urma să înceapă pe data de 12 septembrie. Nu mai puţin de 100 de echipe se vor afla pe tabloul de concurs, cu 20 mai mult decât în sezonul precedent, acestea urmând să fie împărţite în 10 serii a câte 10 formaţii. În aceste condiţii, au fost primite în eşalonul al treilea toate echipele clasate pe locul al doilea la turneele de baraj pentru promovare încheiate recent, situaţie în care se află şi Siretul Dolhasca.

În această situaţie, judeţul Suceava va avea patru reprezentante în ediţia de campionat 2020-2021 a Ligii a III-a, Foresta, Bucovina Rădăuţi, Şomuz Fălticeni şi Siretul Dolhasca. Ţinând cont că federaţia va structura cele 10 serii pe baza criteriului geografic, grupa din care fac parte cele patru grupări sucevene va fi completată, cel mai probabil, cu trei formaţii din judeţul Neamţ, este vorba de Ceahlăul Piatra Neamţ, Ozana Târgu Neamţ şi Bradu Borca, două din judeţul Iaşi, Ştiinţa Miroslava şi CSM Paşcani, şi Dante Botoşani.

Totul se va şti exact după data de 21 august, când este termenul-limită pentru înscrierea în Liga a III-a.

La finalul sezonului regulat, primele două clasate din fiecare serie vor juca meciuri de baraj. Astfel, locul 1 dintr-o serie se va confrunta cu locul 2 din altă serie, iar locul 2 cu locul 1, după cum urmează:

Cele 5 câştigătoare vor obţine dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii a II-a. În privinţa retrogradării, ultimele două echipe din fiecare serie vor pica automat în Liga a IV-a, acolo va ajunge şi cel mai slab loc 8 din toate cele zece serii.

Primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manşă, astfel:

B1: Locul 1, Seria 1 vs Locul 2, Seria 2

B2: Locul 1, Seria 2 vs Locul 2, Seria 1

B3: Locul 1, Seria 3 vs Locul 2, Seria 4

B4: Locul 1, Seria 4 vs Locul 2, Seria 3

B5: Locul 1, Seria 5 vs Locul 2, Seria 6

B6: Locul 1, Seria 6 vs Locul 2, Seria 5

B7: Locul 1, Seria 7 vs Locul 2, Seria 8

B8: Locul 1, Seria 8 vs Locul 2, Seria 7

B9: Locul 1, Seria 9 vs Locul 2, Seria 10

B10: Locul 1, Seria 10 vs Locul 2, Seria 9

Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:

Învingătoarea B1 vs Învingătoarea B2

Învingătoarea B3 vs Învingătoarea B4

Învingătoarea B5 vs Învingătoarea B6

Învingătoarea B7 vs Învingătoarea B8

Învingătoarea B9 vs Învingătoarea B10

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: