Gigi Becali a făcut o demonstraţie de forţă în faţa LPF şi a obţinut păstrarea contractului de drepturi TV

Patronul echipei FCSB, Gigi Becali, a susţinut joi, înaintea Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, o conferinţă de presă în cadrul căreia a rupt actul adiţional pentru drepturile de difuzare a meciurilor din sezonul viitor al Ligii I, care urma să fie votat, obţinând ulterior, după o discuţie cu deţinătorii drepturilor, menţinerea în vigoare a vechii înţelegeri.

Becali s-a arătat nemulţumit de schimbările apărute în actul adiţional, dorind ca federaţia să negocieze cu televiziunile o sumă mai mare odată cu trecerea la sistemul cu 16 echipe în Liga I.

„Ce scrie aici, aşa va fi. Vin să propună două milioane de euro amendă că nu s-au jucat şapte meciuri, aici putem să discutăm maximum 700.000 sau meciuri din viitor. Actul ăsta adiţional, eu, Becali, îl rup ca pe vremuri şi îl calc şi în picioare. Cu binele nu înţeleg. Aşa calc eu mizeria şi minciuna şi invenţiile celor care vor să îşi bată joc de oameni. Ăsta e contract care trebuie respectat. Eu atrag atenţia federaţiei în felul următor, aţi vrut să faceţi 16 echipe, bun, Burleanu a spus că vrea campionat atractiv, dar pentru asta trebuie să cer mai mulţi bani. Dacă faci locul 7-8 să joace cu locul 3 e mai atractiv, atunci trebuie să cer mai mulţi bani la televiziuni. Cheamă televiziunile şi negociază cu ei câţi bani daţi în plus, că poate televiziunile spun că tot atâţia bani dau. Dacă a zis atractiv, să încerce să negocieze şi să ia mai mulţi bani de la televiziuni, şi atunci voi avea şi eu încredere în Burleanu. Eu îl rog să facă o înţelegere cu televiziunile”, a declarat Becali în timp ce rupea contractul propus în faţa camerelor de televiziune.

După o discuţie de câteva minute cu reprezentanţii companiei deţinătoare a drepturilor TV, Adrian Tomşa şi Orlando Nicoară, Becali a ieşit din sediul LPF, anunţând că a primit promisiunea că va fi respectat vechiul contract şi în sezonul următor.

„Am ieşit repede, am vorbit cu Tomşa care m-a asigurat că nu se va schimba nimic în contract. I-a deranjat ce a făcut Craiova, că a zis că nu mai joacă meciul ăla, că au zis să fie în contract şi o chestie de genul ăsta, nu fiecare cum îi vine ceva în cap să nu mai joci un meci. Şi are dreptate. A zis că nu vor fi penalităţi, că se va menţine contractul, se va respecta cu sfinţenie. Era şi Nicoară, s-a cam supărat că am făcut eu nişte aluzii. M-a asigurat că va fi în favoarea noastră şi că vor da şi mai mulţi bani. De aia i-am spus lui Burleanu să se întâlnească cu ei să vadă ce se întâmplă”, a declarat Becali la ieşirea din sediul LPF.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: