Amenzi de 18.000 lei pentru două firme din domeniul silvic

> Acestea au fost controlate în urma unei sesizări privind un camion bănuit a fi supraîncărcat

Două firme din domeniul silvic au fost supuse unor controale din partea Poliţiei Suceava şi Gărzii Forestiere Suceava, controale soldate cu mai multe amenzi.

De menţionat este că verificările au fost iniţiate în baza sesizării activistului de mediu Marius Mocanu, care a relatat că în data de 7 august a observat un camion încărcat cu material lemnos care se deplasa pe drumurile publice, fiind suspect de supratonaj.

Controalele au avut loc în perioada 8-11 august, la o societate comercială din Cornu Luncii şi la o alta din Brăieşti.

Prin urmare, prima firmă a fost amendată cu 12.000 lei (trei sancţiuni contravenţionale), confiscându-se 7,49 mc lemn de lucru răşinoase în valoare de 1288,28 lei şi 0,48 mc cherestea răşinoase în valoare de 345,12 lei.

Cealaltă firmă a fost amendată cu 6.000 lei (două sancţiuni contravenţionale), fiind confiscată cantitatea de 13,79 mc lemn de lucru răşinoase, în valoare de 2371,88 lei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: