Traian Băsescu „vinde gogoşi“

Dacă Traian Băsescu nu era, trebuia inventat, altfel n-avea cine ne învăţa ceea ce ştiam deja: că iarna nu-i ca vara şi că politica nu e domnişoară de pension, aşa că trebuie cârpită peste bot ca să nu facă nazuri. Punct ochit – punct lovit: toţi bărbătuşii politici i-au amuşinat urma de mascul Alpha. Astfel, „Băse“ şi-a adjudecat o masă critică dâmboviţeană lihnită după putere politică şi avere, în fruntea căreia s-a aşezat dând fest din coate şi la nevoie câte un cap în gură ori măcar o pleaftură, în drumul său presărat cu victime spre poziţia de întâi demnitar al statului român. Modelul unui cap în gură i l-a aplicat prima dată lui „dragă Stolo“, printr-o smiorcăială la TV, apoi lui Petre Roman: „Petre, eşti cel mai bun!“ şi, cu o singură şuviţă, le-a halit ein-zwei unuia candidatura la prezidenţiale, iar altuia partidul pe care în câţiva ani l-a adus la guvernare.

Ce l-a împins, totuşi, pe uşa Cotrocenilor în 2004? Ticăloşia celorlalţi politicieni, care nu-şi mai vedeau lungul nasului de aroganţă, şi gogoaşa electorală umplută cu ţepele din Piaţa Victoriei…, adică setea „românului“ de dreptate. Încă neostoită. Programul său politic: schimbare, reforme, justiţie… ha-ha-ha! Doctrina politică: om trăi şi-om vedea. Unii au văzut, alţii, nu, între care şi subsemnatul.

Ce-am mai învăţat în cei 10 (zece!) ani de regim Băsescu? Că ştiinţa bunei guvernări nu e aplicabilă României, că pentru a reuşi trebuie neapărat să fi fost comandant de vapor (cu tot cu bişniţăreala ceauşistă), şi pentru a pune România pe harta lumii nu era nevoie de cine ştie ce mare scofală cât să i-o sugi celui mai puternic lider mondial, nu unei liote de lideraşi cocoţaţi în pretenţii şi pe val.

Şi-am mai învăţat ceva, că puterea politică în sine nu face două parale, dar îi îmbată pe fraierii dodoloţi, că mai importantă e impresia de putere care trebuie indusă colaboratorilor şi supuşilor. Valuri-valuri, aburi şi abureală! Şmecherie cu ghivint pe care am înţeles-o abia acum, la bătrâneţe!

Ca lider, Băsescu a fost un om slab, supus păcatului şi tentaţiilor, ca fiecare dintre noi. A încercat să mintă în „calitate“ de om politic, însă nu i-a ieşit, şi toată lumea s-a prins, aşa că a dat-o pe sinceritate frustă, ajutată de un vocabular invaziv de matroz, nou pe prima scenă politică. Vâlva creată a ţinut de impresia bine canalizată spre politicienii făcuţi, nu născuţi şi analiştii flecari, timp în care şi-a văzut de ale lui: nu se putea descotorosi de fustele strâmte ale pupilei sale, de stacana cu whisky cu trei cuburi de gheaţă şi de bătutul cu palma la podea şi pingică. Ha-ha-ha… Noi ne aşteptam la un şef scorţos-milităros şi când colo…, na, belea!

Când i-a sosit vremea, s-a lepădat de putere (în vorbe!), experimentase mai toate funcţiile şi demnităţile, şi s-a făcut moşier la Nana, cum altfel decât împreună cu cneaghina de Pleşcoi. Dar trecutul nu şi nu. Rămaşi ai nimănui, comilitonii săi au avut şi au nevoie de „Băse“ până dau cu oiştea în gard, aşa că i-au mai supt vlaga politică încă 6 ani, până au cam epuizat-o.

Acum ar vrea măcar să-i pună holograma în geam precum lui vodă Alexandru Şuţu, că altfel PMP nu poate scoate căruţa din şanţul de 3 procente, identic cu marja de eroare. Nasol moment! Nasoală perspectivă! Aşa că iată-l pe nea Trăian încălecând cai bălani prin studiourile TV şi vânzând gogoşi, aceleaşi de acum mai bine de doi luştri: Fireo, în lături! Vin la Primărie! Însă gogoşile s-au râncezit între timp…

Din păcate ori poate nu, ciracii din studiouri s-au prins şi ei, cam târziu, ce e drept, că fostul il comandante se îneacă în iluzii. O sclipire şmecheră din ochii lui de albatros zburând peste hula oceanului mi-a întărit ideea că joacă la cacealma. În fond, ceea ce contează este impunerea unei impresii de forţă şi de culoar liber. Ca altădată… Nu spusese el acum ceva vreme că după bastonul de preşedinte al României nu mai urmează nimic şi nu e cuşer să se bată pentru bota de prim-ministru şi cârja de primar?

Dar, trecut-au anii…, iar fără ispite fierbinţi, fără liota de aplaudaci în juru-i, omul nu-şi găseşte locul. Aşa că mai încearcă o dată marea cu degetul. Nădăjduiesc să mă înşel… Nu-mi plac statuile demolate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: