O nouă alertă la nivel european pentru 5 tipuri de măşti neconforme

> Numărul acestora a ajuns la 106

 O nouă alertă a fost emisă prin Sistemul de alertă rapidă european, astfel încât numărul măștilor de protecţie neconforme ajunge la 106, conform asociaţiei InfoCons.

Prima alertă a fost transmisă în data de 28 aprilie 2020 pentru 4 tipuri de măşti, iar cea mai recentă, din 7 august 2019 pentru 5 tipuri de măşti neconforme, numărul to0tgal al măştilor neconforme ajungând la 106.

Purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise. Persoanele care nu respectă obligaţia de a purta mască în spaţiile menţionate pot fi sancţionate în baza Legii nr. 55/2020, art.65, lit.H, respectiv „nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii“ se sancţionează cu amendă între 500 de lei şi 2500 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: