Până ieri, 3.920 de suceveni s-au vindecat de Covid-19

> În spitalele din Suceava şi Rădăuţi erau internaţi 212 pacienţi cu Covid-19, dintre care 11 cu forme grave ale bolii

Prefectura Suceava a anunţat că duminică, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în judeţ erau declarate vindecate de Covid-19 3.920 de persoane.

Sursa citată a arătat că în anterioarele 24 de ore au fost internate în judeţ 6 persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 7 persoane, declarate vindecate.

Din totalul celor 504 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 129 pacienţi erau diagnosticaţi cu Covid-19, 124 pacienţi se aflau în zona tampon şi 251 pacienţi erau cu alte afecţiuni (non-Covid). Din cei 129 pacienţi diagnosticaţi Covid-19, 82 pacienţi prezintă forme medii ale bolii, 36 forme uşoare, iar 11 pacienţi, cu forme grave, erau internaţi în secţia ATI, trei fiind ventilaţi mecanic.

În Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 83 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi 6 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări, menţionează sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: