Alexandru Băişanu candidează la funcţia de primar al Sucevei

> Astăzi e Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului şi cred cu tărie că Suceava are nevoie de o schimbare radicală la următoarele alegeri, a declarat, ieri, preşedintele PP (USL)

Preşedintele PP(USL) Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, a anunţat, joi, că va candida la funcţia de primar al municipiului Suceava.

El a spus că nu a ales întâmplător această zi pentru a face anunţul, fiind vorba despre Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului.

„Cred cu tărie că Suceava, Bucovina au nevoie de o schimbare radicală de mentalitate, de intenţie de vot şi de dorinţă, de aspiraţii, de idealuri” a spus Băişanu, care este convins că e nevoie să se producă o schimbare radicală la următoarele alegeri.

El a spus că demască mizeria şi delăsarea manifestate în 30 de ani de la Revoluţie.

„Un blat ordinar” între PSD şi PNL, la Suceava

Băişanu a vorbit despre „un blat ordinar” între PSD şi PNL la Suceava, considerând că nu exclude ca acest blat să fie şi la nivel naţional.

El a declarat că există un „blat” între liderii suceveni ai PSD şi PNL, Ioan Stan şi Gheorghe Flutur, dar şi între alţi candidaţi de la alte partide, care sunt „cumătri, fini, amante ş.a.m.d. cu cei care candidează de la celelalte partide”.

„Îi rog pe cei care sunt în politică să nu-şi mai pună amantele să candideze pe niciun post, pentru că dacă vrei să te revanşezi faţă de ele, trebuie să găseşti alte formule, să laşi ceva pe noptieră când pleci” a spus Băişanu.

Ioan Stan şi Gheorghe Flutur au împărţit judeţul în două

El susţine că Ioan Stan şi Gheorghe Flutur au împărţit judeţul în două, că au împărţit firmele care veneau din partea unuia sau a altuia, că au împărţit banii din taxe şi impozite plătite de populaţie şi că i-au băgat în buzunare.

„Au împărţit funcţiile din acest judeţ fără să le pese de interesele sucevenilor” a arătat Băişanu.

El a mai declarat că poate vorbi tranşant, pentru că nu a făcut parte din „camarila celor care au furat în judeţul Suceava”.

„Nu am stat la masă cu ei, am plecat de fiecare dată, cu riscul de a fi numit traseist, am plecat de la masa unui partid în care am văzut intruşi care şi-au urmărit doar propriile interese” a spus Băişanu, care a arătat că nu va face pact cu aceştia.

Băişanu a spus că este sigur de blat între PSD şi PNL, pentru că din sondaje reiese că atât la preşedinţia CJ Suceava cât şi la funcţia de primar al Sucevei, candidaţii PSD nu au nicio şansă şi sunt cotaţi sub scorul partidului şi că Ioan Stan a trădat interesele PSD.

El consideră că aceasta este o situaţie jenantă şi i-a deplâns pe membrii PSD Suceava care au muncit pentru acest partid.

Băişanu a spus că, în ceea ce-i priveşte pe Gheorghe Flutur şi Ion Lungu, ei vorbesc doar la viitor „de ai senzaţia că mâine vom fi toţi în rai” şi că va curge lapte şi miere, deşi situaţia socială şi economică a judeţului este la pământ.

El a spus că sucevenii se mulţumesc cu manipulări ordinare şi cu promisiuni deşarte şi că „e vina noastră că facem lucrul acesta şi nu-l înţelegem”.

Băişanu a arătat că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, judeţul Suceava este pe ultimul loc la nivelul salariului.

„Avem, noi, sucevenii, cele mai mici salarii din ţară. Gheorghe Flutur, Ion Lungu, două mandate la unul, patru la altul, ce aţi făcut? Două pavele puse prin Suceava şi trei flori? Hora Bucovinei, chefuri pentru a da de mâncat şi de băut la o anumită parte a alegătorilor. Asta e ceea ce aţi pus pe masa sucevenilor? Nu aţi pus pâine, nu aţi pus salariu, aţi pus doar circ” a spus Băişanu.

El a mai arătat că judeţul Suceava e pe locul 39 la venitul pe cap de locuitor. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: