În prima jumătate a anului

Gardienii forestieri au făcut 36 de sesizări pentru infracţiuni din pădurile Bucovinei

>Volumul arborilor tăiaţi ilegal este de 1.814 mc, valoarea prejudiciului cauzat de faptele penale silvice fiind de 700.000 de lei

Garda Forestieră Suceava a organizat şi desfăşurat, în primele 6 luni ale anului, 1.431 de controale privind regimul silvic şi circulaţia materialului lemnos, la acestea adăugându-se cele 1.285 de verificări pentru avize şi aprobări.

Inspectorul-şef Mihai Găşpărel informează că, pe durata acţiunilor de control, personalul din subordine a constatat 519 de contravenţii, valoarea amenzilor aplicate ca urmare a neregulilor depistate ridicându-se la 2,11 de milioane de lei. În timpul verificărilor, gardienii forestieri suceveni au confiscat, în fizic, 1.938 mc de material lemnos, dintre care 1.275 mc de lemn de lucru, 557 mc de lemn de foc şi 112 mc de cherestea. Contravaloric, volumul masei lemnoase confiscate este de 35.067 mc de masă lemnoasă, respectiv de 30.409 mc de lemn de lucru, 2.046 mc de lemn de foc şi 2.611 mc de cherestea.

Mihai Găşpărel a declarat că s-au făcut 36 de sesizări penale, pentru un total de 696.883 lei, prejudiciu cauzat ca urmare a infracţiunilor săvârşite şi descoperite, volumul arborilor tăiaţi ilegal fiind de 1.814 mc.

În primul semestru al anului, Garda Forestieră Suceava a procedat la verificarea a 137 de petiţii şi reclamaţii primite pe adresa instituţiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: