Politica în faţa Staborului

Iată că, alături de ospitalitate, de generozitate, de altruism, de dragoste pentru istoria neamului (sanchi!), de iubire pentru familie, de respect faţă de cei în vârstă (sanchi bis!) românul mai are o calitate rară, pe care şi-a perfecţionat-o, în admiraţia mută a celorlalţi, de primprejur: ura.

Dacă în cealaltă vreme, adică tot ceva ca acum, dar cu gardul spoit, oamenii erau solidari în sărăcie, în suferinţe, ţineau uşa deschisă, treceau drumul la vecin cu un blid cu mâncare şi cu pâinea unei vorbe bune, acum oamenii urăsc, cu uşa închisă, zăvorâţi într-o cetate cu odăi întunecoase şi oşteni înarmaţi pe la fereşti, chitiţi să înfigă săgeata urii în acela care trece puntea şi este „de la ceilalţi”.

Simplist spus, ura românului este întreţinută la foc mic şi constant, cât să fiarbă, dar să nu dea în clocot, de mercenarii din presă, de formatori de opinie specializaţi în implanturi cu din mai rău în mai rău. Metodele sunt simple, primitive, dar consistente. Veţi înţelege acum de ce oamenii politici nu s-au străduit, mai ales în ultimii 30 de ani, să construiască şcoli multe, să facă învăţământul accesibil! E nevoie de oameni fără carte, de subnutriţi ai sorţii, pentru ca să poată fi mânaţi, cu turma, când la deal şi când la vale. Învăţământul acum, făcând abstracţie de nenorocirea pandemică, este o palmă pe obrazul Şcolii Ardelene, a lui Spiru Haret şi a tuturor celor care şi-au făcut din lumina cărţii scopul vieţii, dedicată acestui ţel, fără de care verbele întorc spatele viitorului şi nu se lasă conjugate. Ei înşişi, politrucii, nu au stat aproape de carte, dar au avut viclenia jegoasă de a-şi pune pe pereţi, la vedere, diplomele instrucţiei superioare, cartoane cumpărate, fără acoperire în ştiinţă. Cu cei mai mulţi doctori în lume, raportaţi la populaţie, ne târâm oasele sociale spre un feudalism bine întreţinut şi vopsit în culori vesele. Ca la noi, la nimenea!

Da, locul unde se vede cel mai bine această nobilă calitate a românului de a-şi urî, din suflet, vecinul de scară, prietenul vechi, fratele ori părintele, este pe Facebook. O maree de cuvinte murdare, cu pumnii înjurăturilor, albiţi de mânie partinică, cuvinte putrede, duhnitoare, din ghena gândirii, încinsă la roşu, gospodine înjurând copios, bătrânei prinzând curaj după ce şi-au pus pamperşi uscaţi, dar şi unele capete luminate, oameni din umbra bibliotecii, spurcă, rup, dau cu piatra.

Sigur, acei câţiva care încearcă să astâmpere ura pun, după o vreme, puşca jos şi se ocupă de grădinăritul cuvintelor şi a lucrurilor pe care le cunosc ei mai bine.

De aceea exploatarea primitivă, cu adevărul ajuns ştergar la uşa partidului, a acestor resentimente, a lipsei de carte şi a prostiei în mare formă fizică, reprezintă adevăratul program al tuturor partidelor.

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: