Peste 25.000 de flacoane de Remdesivir pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 din România

România va primi 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), în trei tranşe, pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 eligibili, în cadrul contractului finanţat şi semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare a anunţat ieri, Ministerul Sănătăţii.

Astfel, România va primi, în 7 august, 6.026 de flacoane de Remdesivir pentru asigurarea tratamentului pentru aproximativ 1.200 pacienţi eligibili (5 flacoane/pacient), potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. „Repartiţia realizată de reprezentanţii Comisiei Europene ţine cont de numărul cazurilor la 14 zile şi, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania”, precizează sursa citată. Conform calendarului transmis de la Bruxelles, ţara noastră va primi, în 11 septembrie, alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 pacienţi eligibili, iar în 9 octombrie – 8.795 flacoane pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienţi eligibili. Ultimele două tranşe vor fi evaluate în funcţie de evoluţia epidemiologică la 14 zile, mai arată sursa citată.

Ministerul Sănătăţii precizează că livrarea acestor flacoane se va face în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către unităţile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 555/2020, în funcţie de numărul de cazuri medii şi severe eligibile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: