Început calm de săptămână pentru leu

Chiar dacă situaţia sanitară şi economică din Statele Unite nu s-a îmbunătăţit, iar cea politică s-a înrăutăţit, după ce liderul de la Casa Albă a adus vineri în discuţie posibilitatea amânării alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, marcarea profiturilor a provocat scăderea monedelor de la marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut luni de la 4,8316 la 4,8351 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile se realizau între 4,829 şi 4,841 lei. Transferurile la 4,84 lei s-au efectuat pentru scurt timp în jurul orei 14.

După scăderea de vineri la 4,0780 lei, cel mai redus nivel începând cu prima parte a lui ianuarie 2019, media dolarului american a urcat în prima şedinţă din august la 4,1131 lei.

Moneda elveţiană se tranzacţiona în scădere pe pieţele internaţionale, la 1,075 – 1,082 franci/euro, media ei coborând de la 4,4876 la 4,4859 lei.

Lira sterlină a continuat să câştige teren, iar cursul a urcat de la 5,3503 la 5,3685 lei, mai sus cu peste 7 bani faţă de începutul săptămânii trecute.

Uncia de aur fluctua pe pieţele specializate între 1.968 şi 1.977 dolari, valori apropiate de cele de vinerea trecută, însă aprecierea monedei americane a făcut ca BNR să se stabilească un preţ al gramului de aur de 260,8073 lei, care reprezintă un nou maxim istoric, după alte două atinse săptămâna trecută.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menţinut la 2,35%.

În regiune, cotaţia oficială a monedei poloneze faţă de euro creştea de la 4,4072 la 4,4168 lei, iar a celei maghiare de la 344,74 la 344,99 forinţi.

Euro înregistra o evoluţie descendentă pe pieţele internaţionale, coborând de la 1,1797 la 1,1717 dolari.

Trebuie remarcat faptul că luna trecută indexul dolarului faţă de un coş al principalelor monede a cunoscut o scădere de 4,15%.

Duminică, bitcoin a urcat pe platformele specializate la 12.100 dolari. Începutul săptămânii a adus cotaţii cuprinse între 11.050 şi 11.250 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: