Cercetătorul sucevean dr. Radu Ciornei declară:

Suceava este foarte departe de a mai intra în carantină

> Se recomandă în continuare purtarea măştii, în special, în zone aglomerate sau spaţii închise

Cercetătorul sucevean dr. Radu Ciornei a declarat la Analiza de Seară de la News Bucovina că Suceava este foarte departe de a mai intra în carantină, mai ales că judeţul şi municipiul Suceava, în special, au trecut printr-o perioadă dificilă şi că deja foarte mulţi suceveni au făcut boala.

„Foarte clar, din punctul meu de vedere, municipiul Suceava şi judeţul Suceava sunt foarte departe de a mai intra în carantină. În primul rând pentru că au avut o rată foarte mare de îmbolnăvire: aproximativ 25 la sută din judeţ şi circa 30 la sută din municipiu deja au făcut boala. Acest lucru, care la început ne-a făcut Lombardia României, acum ne ajută foarte mult”, a spus Ciornei.

Riscul de infectare a scăzut, comparativ cu restul ţării

El a arătat că din acest punct de vedere şi numărul de oameni care poate fi infectat a scăzut faţă de restul ţării, care nu a avut un număr mare de cazuri la începutul pandemiei.

„Acum au început horele, au început sârbele, a început relaxarea şi uitaţi că au şi ei ceea ce am avut noi la Suceava” a spus dr. Ciornei.

El consideră că Suceava este departe de a avea o nouă carantină, dar crede că se pregătesc alţii, cum ar fi cei din Argeş sau Dâmboviţa.

„Ceea ce am trăit noi, pe ei îi aşteaptă” a adăugat Ciornei.

El crede că premierul Ludovic Orban nu-şi permite reintroducerea stării de urgenţă pentru că PNL ar scădea în sondaje imediat la 15%.

„Domnii de la guvernare calcă foarte uşor, se uită la numărul mare de îmbolnăviri şi cred că se roagă alături de noi pentru că numărul de paturi din ATI nu a crescut, numărul de medici nu a crescut, numărul de rezidenţi care au intrat în sistem a fost foarte mic” a spus Ciornei, care a adăugat că e nevoie disperată de încă 1000 de paturi ATI şi de vreo încă 500 de medici.

„În Suceava oamenii au fost disciplinaţi. Îi salut şi îi respect pentru lucrul acesta” a spus Ciornei care a menţionat că e bine să fie în continuare păstrate măsurile de protecţie.

Masca este deranjantă, dar funcţionează

„Oriunde nu poţi sta la distanţă de doi metri de alţi oameni din jurul tău, poartă mască. Este foarte simplu. Masca este deranjantă, dar funcţionează. În momentul de faţă este principalul lucru care stă între noi şi boală: masca, distanţarea fizică şi inteligenţa” a arătat Ciornei.

El a spus că masca nu reprezintă o protecţie de 100%, dar că între doi oameni care poartă mască riscul de infectare scade de 20-30 de ori.

Trebuie să se respecte în continuare măsurile de protecţie

Ciornei a atras atenţia că nerespectarea măsurilor de protecţie este un comportament cu risc mărit.

„Medicii, infecţionişti politicienii, vor spune că e un comportament îngrozitor, dar eu vă pot spune că nu e un comportament îngrozitor, ci un comportament cu risc mărit” a spus cercetătorul sucevean.

El a arătat că există riscul ca în aer liber să se poată inhala o doză mare de viruşi dacă unul dintre cei din zonă strănută sau tuşeşte.

„Dacă treci pe lângă unul pe stradă care este bolnav şi nu are mască, nu se ştie încă dacă se poate lua o doză infectantă”, a spus Ciornei, care a apreciat că probabilitatea este destul de scăzută faţă de cea din spaţii închise.

În ceea ce priveşte măsura de a închide terasele începând cu ora 23 el a arătat că virusul se poate transmite la orice oră, dar că după o anumită oră de petrecut timpul la terasă „creşte efervescenţa socială”, iar oamenii se îmbată şi nu mai respectă regulile de distanţare. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: