Marius Manta printre excelenţe

Marius Manta, primul din stânga, la o sărbătoare a „Ateneului” alături de ateneiştii Dan Perşa, Carmen Mihalache, directorul revistei, Violeta Savu şi Adrian Jicu (în picioare)

 „Interviuri” de Marius Manta, cunoscut în lumea scrisului ca poet, cronicar literar şi redactor al revistei „Ateneu”, reuneşte treizeci şi şase de convorbiri cu tot atâtea excelenţe în domeniile lor, indiferent de vârstă, deoarece şi tinerii abordaţi s-au distins deja, au avut parte de recunoaşteri importante. Mulţi interlocutori sunt originari din zona Bacăului şi e salutară lumina pe care o aruncă astfel asupra acesteia, chiar dacă scriitoarea Valeria Manta Tăicuţu nu crede în diferenţa periferie-centru în creaţie, distincţia continuă să opereze în prezentul nostru, mulţi sunt din restul ţării, câţiva din străinătate. Majoritatea aparţine muzicii, artelor plastice, scrisului, dar curiozitatea lui Marius Manta poposeşte şi în universul şahului, vestimentaţiei, filmului, limbajelor virtuale, orologeriei, ceremoniei ceaiului, rugby-ului şi al trenurilor. Curiozitate, desigur, într-un sens superior, adică bazată pe mai mult decât cunoştinţe generale: pe cunoştinţe generale, permanent îmbogăţite, actualizate de un interes viu, determinând şi confesiunea cuplului Dana& Stéphane Maitec despre bucuria unui interlocutor „informat şi curios în egală măsură”. Este, să recunoaştem, un evantai impresionant acesta, al orizonturilor spre care se îndreaptă privirea autorului, poate mai curând decât evantai – un arbore căutând lumina printr-o mulţime de ramuri. Cred că încercarea lui Marius Manta de a sintetiza preocupările lui Octavian Sassu-Ducşoară, „o apariţie specială în rândul artiştilor plastici”, „aş echivala activitatea dumneavoastră cu aceea a unui renascentist – sunteţi interesat de întreg spectrul fenomenului cultural şi de felul în care arta ar avea datoria de a înnobila omul” i se potriveşte şi lui însuşi.

Spirit renascentist, apariţie specială în rândul scriitorilor de astăzi, negrăbit, neavând sentimentul irosirii, al ratării unor cărţi de istorie şi critică literară sau de poezie, Marius Manta nu ezită să plece la drum, atunci când vecinătatea, întâmplarea, evenimentul nu-i prilejuiesc starea de convorbire cu interlocutorii doriţi, ca să-i întâlnească, pentru ca să le afle răspunsurile despre misterul creaţiei şi despre soarta acesteia în lumea în care trăim. Drumuri inspirate, răsplătitoare, de-ar fi numai să mă gândesc, de pildă, la interviurile realizate cu Hans Eckart Schlandt, organist al Bisericii Negre – „Sunetul orgii aminteşte de eternitate, te purifică şi îţi dă idei înălţătoare”, cu Adrian Sîrbu, dirijorul corului „Byzantion” – „Muzica vindecă patimile”, cu părintele Ioannis Hanna de la Mănăstirea Hamatoura, Kousba din Liban – „Muzica bizantină constituie un limbaj dificil, e calea psaltului de a comunica cu sfinţenia” şi cu monahul şi poetul Ignatie Grecu de la Mănăstirea Cernica„Orice pasăre care zboară închipuie Crucea”, ele însele asemănătoare unor bijuterii muzicale. Şi fiindcă nimeni nu poate să sară peste umbra lui, Marius Manta caută nu o dată creatori cu multiple deschideri, Valeria Manta Tăicuţu scrie poezie, proză, eseu, editează o revistă, pictorul Ioan Burlacu este „un artist 3D”, scriitor, animator cultural, Ioan Dănilă, ofiţer al cauzei limbii române corecte, este o prezenţă esenţială pe frontul recuperării, restaurării, amenajării ca muzeu a Casei Vasile Alecsandri şi al organizării reuniunilor culturale „Alecsandriada”, Sofia Vicoveanca, cunoscuta interpretă, conservatoare şi promotoare a folclorului muzical românesc autentic, se întâlneşte activ cu etnografa Cristina Timariu în convingerea sa că „…frumos a mai iubit poporul nostru haina strămoşească!”, dedicându-i o preţioasă colecţie în aşezarea copilăriei, Vicovu de Jos, iar Nicolae Mihai îşi împarte inima între trenuri şi literatură, prezenţa trenurilor în această carte iscându-mi de altminteri o neaşteptată emoţie-melancolie: tatăl meu a fost ceferist, iar bunicul matern, feroviar al Imperiului.

Imaginea preferată de Marius Manta pentru copertele volumului de debut, „Literaturbahn”, a unui spaţiu amplu, străbătut de curgerea neobosită a căilor de fier şi de înaintarea trenului spre o zi dincolo de noi, se asociază, cum spuneam, cu a băiatului care nu a uitat fascinaţia cu care le urmărea de la înălţimea pasarelei. Copilăria sa, dar şi a copilului său, relaţiile fiu-tată, tată-fiu, joacă un rol important în interesul pentru domenii, zone profesionale, să zicem, netradiţionale, alăturate firesc în carte celor tradiţionale în existenţa noastră culturală. Dacă, „legitimat de către Federaţia Română de Şah”, nu putem decât să ni-l închipuim pe Marius Manta jucând şah cu tatăl său, crescând în respectul şi dragostea pentru şah, întrebarea despre magia şahului adresată Marelui Maestru Florin Gheorghiu fiind pusă în exclusivitate pentru cititori, în schimb convorbirea cu rugbistul Daniel Carpo ni-l aduce în faţa ochilor: „…primele meciuri de rugby le-am văzut alături de tatăl meu, când mai erau televizate în perioada de dinainte de 89. (…) Atunci, mi s-a vorbit pentru prima dată despre onoarea, fair-play-ul intrinsec al jocului de rugby, un joc practicat de gentlemani…” Tot astfel, văzându-l copil cu reviste „Pif” în mâini, nu e greu să ni-l imaginăm, tată, aplecat împreună cu fiul său asupra benzilor desenate ale secolului XXI. Informarea la zi pe care o dovedeşte în interviul cu artistul plastic Mircea Arapu nu este dobândită peste noapte, este una derivând din împărtăşirea constantă a unei bucurii cu fiul său, esenţială în viaţa unui om care mărturiseşte: „copiii ne prilejuiesc suprema bucurie”. Această nevoie paternă de a merge împreună, de a sta de vorbă, de a căuta răspunsuri anticipând întrebări, iar mai târziu de a discuta de la egal la egal, este resimţită şi de profesor în relaţia cu cei mai creativi dintre elevi. Dar oricâtă cunoaştere ar mobiliza această voinţă de a rămâne în pas cu lumea pe care o schimbă tinerii, ar fi prea puţin pentru acel cu un pas înainte pe care îl intuieşti în cazul lui Marius Manta şi care ţine, cum am mai spus, de o natură aparte, rară, cu multiple deschideri şi cu mereu proaspăta plăcere de a le valoriza. De aceea o întrebare gen „Ce presupune statutul de senior web content creator?” (adresată Ioanei Ishikawa Constantin, senior web content creator), este iarăşi una, din numeroasele, mai mult pentru cititori, pentru a-i ţine aproape. Marius Manta ştie îndeajuns pentru oricare din domeniile abordate – fie că e vorba de muzica bizantină, fie că e vorba de arta din spatele jocurilor video, şi vrea să afle îndeajuns de mult mai mult – fie că e vorba de specificul domeniului, fie că e vorba de raportarea interlocutorului la ideea la care autorul cărţii rămâne, „rămân la vechea idee că arta adevărată valorizează tripticul adevăr-bine-frumos”, pentru ca volumul său să îl captiveze pe cititor. Şi să-l determine să mediteze la câştigul personal derivând din aceste întâlniri şi la şansa unei lumi în care creativitatea are rădăcini adânci şi tulpini mlădioase, prin care sevele continuă să urce şi să crească lăstari.

Preţuirea cititorului pentru excelenţele aduse de Marius Manta în lumina paginilor cărţii se împarte şi se adună cu dreptate pentru excelenţa autorului, egalată doar de discreţia cu care şi-o trăieşte şi o îmbogăţeşte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: