Frica păzeşte bostănăria

Donald Trump evocă din nou ideea fraudelor electorale

Preşedintele SUA, Donald Trump, a evocat din nou, ieri, riscul fraudelor electorale în cazul votului prin corespondenţă, sugerând că alegerile prezidenţiale din noiembrie ar trebui amânate, potrivit publicaţiei The Hill. „Cu votul universal prin corespondenţă (nu al celor care lipsesc, acela este bun), scrutinul din anul 2020 va fi cel mai inexact şi fraudulos din istorie. Va fi o situaţie foarte penibilă pentru SUA. Să amânăm alegerile până când oamenii pot vota în mod adecvat, în siguranţă şi în condiţii fără risc???”, a declarat Donald Trump prin Twitter.

Este prima dată când Donald Trump evocă posibilitatea amânării scrutinului prezidenţial, în contextul pandemiei. Liderul de la Casa Albă a acuzat în mai multe rânduri opoziţia democrată că încearcă să comită fraude electorale prin extinderea votului prin corespondenţă, în contextul în care adunările mari de oameni sunt evitate din cauza pandemiei.

Donald Trump este pe locul doi în sondajele de opinie privind preferinţele electorale, favorit fiind Joseph Biden, potenţialul candidat al Partidului Democrat.

În aprilie, Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA, a afirmat că Donald Trump ar putea încerca să amâne alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie. Echipa de campanie electorală a lui Donald Trump a respins la acea vreme ideea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: