Semnal editorial

Despre covid şi „poezia vieţii” (II)

Maria-Elena Cuşnir, în septembrie 2016, premiată a Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, împreună cu poetul Calistrat Costin, preşedintele de atunci al Filialei, şi cu criticul literar Adrian Dinu Rachieru, cu o laudatio pentru laureată

 Se înţelege că şi acest nou roman (miniroman, de fapt), Autopsia mirărilor, respectă reţeta. El continuă, într-un fel, prin Viana (medic anestezist), romanul Din depărtări şi din adâncuri. Acolo, Viana, şi ea din familia incurabililor visători, purta „scânteia poetică”. Fragilă, dar puternică, misterioasă şi luminoasă, vrea să aline suferinţele pacienţilor, alunecând – în desele-i reverii – în „timpul nesfârşit al copilăriei”, rostind versuri-leac. O romantică rătăcită în haosul din juru-i, contemplând „vremuri confuze”, îşi afla reazemul, dincolo de mângâierea naturii şi ţesătura amintirilor, în Virgil, un informatician care îşi descoperă, astfel, rezervele de sensibilitate. Sentimental la rându-i, posibil „model al generaţiei”, el trăieşte tumultul realităţii, modificându-şi prin poezie, prin vectorul Viana, percepţia asupra imaginarului. Ocolind, de regulă, dezbaterile politice, invocând cultura „ca armă”, dialogurile converg, în pofida unor dispute „copilăreşti”, înspre spusele Vianei: „nisipul clepsidrei e-n căutarea luminii”. Cei doi, prea fericiţi în „oaza” lor, au o căsnicie tandră, făcând din fiecare zi o sărbătoare. Acasă e un loc „neofilit”, un rai terestru, gustând lumina proaspătă a fiecărei zile. Cu spusele lui Călin, un vechi prieten şi pictor împătimit, cei doi – meniţi unul altuia – trăiesc „o poveste frumoasă”, au parte de un cămin adevărat şi de o atmosferă castă, ocrotindu-şi intimitatea, ferindu-se de rugina zilelor.

Operat de cancer, Virgil găseşte, ajutat de Viana, resurse de a depăşi suferinţa, înfrângându-şi temerile. Departe de a fi „un soţ rătăcitor”, el, atras de magia locurilor necunoscute, îşi împlineşte vocaţia, ajungând – curtat de o companie americană – la Amazon; un vis realizat, însemnând şi despărţirea, părăsirea oazei de pace şi armonie, dar şi şansa unor performanţe profesionale. O cale spre lumină, pe care cei doi o înţeleg şi o acceptă.

Acum, în Autopsia mirărilor, Viana e în compania lui David, un informatician cunoscut la o librărie, alături de care înţelege că iubirea e „cea mai mare binecuvântare a vieţii”. Se va bucura de această iubire ocrotitoare, domolind spaimele existenţiale. Emotiv, copilăros, ocupat cu mari proiecte de cercetare (programul Artemis), David era „mintea echipei”; dar descoperă, prin Viana, ca „dar preţios”, poezia vieţii, însetat de credinţă şi iubire, trăind o poveste magică. Doi visători incurabili, amânând căsătoria, risipindu-şi temerile, ştiind că fericirea se câştigă; doi „culturali”, angajaţi în discuţii prelungite, luptători pentru adevăr, alcătuind un cuplu ciudat, „atipic”, cum va constata Viana, trăind altfel realitatea. Cu dileme deschise, într-o lume cinică, haotică, în plin dezmăţ mediatic. Micul roman, secţionat sub titluri poematice, căzând în eseism, dezvoltă această paletă problematică, condamnând impostura, corupţia, ura; adică „faţa murdară a lumii”, dezordinea Planetei. Şi este, în acelaşi timp, inocentând lumea, o frumoasă poveste a „urcuşului în doi”, sub pavăza iubirii.

Doar că Viana, medic fiind, trăieşte „proba de foc” a fiecărei zile, încercând să aline suferinţa. „Umbra genomului” ne urmăreşte şi, vizitată de întrebări, doctoriţa află că suferinţa te ajută să vezi esenţa vieţii. Spitalul înseamnă un alt mod de a privi şi înţelege lumea. Vor fi eşecuri şi în medicina digitalizată, birocratizarea e prezentă, dar Viana, cu empatie şi credinţă, ştie că iubirea e vindecătoare. Şi că zilnic, în prima linie, între comenzi scurte, poartă bătălia pentru viaţă, protejând spaţiul speranţei. Se simţea răspunzătoare pentru fiecare anesteziat, descoperind că, „în harababura vieţii”, cu atâtea vise strivite, uităm marile ei adevăruri. Spitalul, desigur, e o altă lume şi aici, luând asupră-i suferinţa altora, Viana se dedică meseriei cu o proaspătă uimire candidă. O Viană meditativă, izolată la spital, luptând cu virusul viclean şi atâtea întrebări ascunse. Paginile de final ne aduc, aşadar, în stricta actualitate, în epoca lui Homo pandemicus, deplângând isteria planetară. Cucerind liniştea interioară, Viana nu este, însă, o învinsă, deşi se confruntă cotidian cu suferinţa şi moartea. Chiar dacă boala, congenitală omului, constatase Cioran, ne face metafizicieni, întrezărind sfârşitul.

Trecută, ea însăşi, printr-o astfel de experienţă spitalicească, autoarea ne împărtăşeşte, în haină ficţională, bogatul filon al suferinţei. Într-o formulă ciudată, hibridă, reţinând şi asortând câteva poeme, Maria-Elena Cuşnir nu închide poarta speranţei. Deşi poeta ne avertizează: „Necunoscut e totul iar lumea ta nu-i decât cerul / E doar secunda, prăbuşită în veşnică fugă”.

Sfidând literatura „care se cere” (promiscuă, sufocată de mizerabilism), silinţele prozatoarei repertoriază, cu adoraţie castă, o lume paralelă, pierdută. Spirit silvan, cu vocaţia călătoriei, Maria-Elena Cuşnir ne împărtăşeşte, cu emoţie naturistă şi date culturale, frumuseţea lumii, plonjând în adâncul sufletesc al personajelor, învăluite, din acelaşi imbold liric, de un abur romanţios. Dar iluziile protectoare nu elimină poverile dubitative. După cum, încrezătoare în valorile tradiţionale, ruinate în haosmosul epocii, prozatoarea refuză net, prin visătorie, transumanismul în vogă, anunţând tenebros un viitor computerizat. Maria-Elena Cuşnir invocă obsesiv „rădăcinile emoţionale”, depoziţiile sale scriptice fiind o convingătoare pledoarie. Romanul, scris în aste vremuri pandemice, alternează între notaţia frustă, directă şi retrospectiva catifelată, filtrată livresc. Cum, cu ceva vreme în urmă, Ioan Holban ne anunţa că, în plină postmodernitate (efervescentă), asistăm la „resuscitarea (neo)romantismului”, romanul dnei Maria-Elena Cuşnir trebuie citit în această cheie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: