Garda Forestieră Suceava în acţiune

Două transporturi cu lemn erau încărcate peste prevederile avizelor de însoţire

> Într-un alt caz, transportul de lemn era în volum mai mic decât cel din aviz

 Garda Forestieră Suceava a anunţat, ieri, că a verificat două transporturi de material lemnos semnalate de Daniel Bondar, un activist civic rădăuţean, constatând că în ambele cazuri era depăşit volumul prevăzut.

Astfel, potrivit şefului Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, sâmbătă, 25 iulie, în baza sesizării domnului Bodnar Daniel, Garda Forestiera Suceava, în cooperare cu IPJ Suceava – Secţia 3 de Poliţie Marginea, a efectuat mai multe verificări privind legalitatea a două transporturi cu material lemnos.

În urma verificărilor specifice desfăşurate, în raport cu atribuţiile exercitate de către reprezentanţii Gărzii Forestiere Suceava, s-a constatat că ambele transporturi erau încărcate cu material lemnos peste prevederile avizelor de însoţire specifice transportului materialelor lemnoase. S-a procedat la efectuarea inventarelor faptice, excedentul de material lemnos, în volum de 8,148 mc, a fost predat către structura silvică în raza căreia s-a făcut constatarea, precum şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 lei pentru cei care au expediat materialul lemnos în cauză.

Totodată, se menţionează că duminică, 26 iulie, la o altă sesizare a societăţii civile, au fost demarate de Garda Forestiera Suceava verificări asupra unui alt transport de material lemnos sesizat a fi suspect sub aspectul legalităţii în conformitate cu legislaţia specifică, în cooperare cu IPJ Suceava – Poliţia Oraşului Solca.

Au rezultat diferenţe din inventarierea faptică a materialului lemnos

Au fost efectuate inventarieri faptice ale materialului lemnos transportat, rezultând şi de această dată diferenţe, însă în minus. Pentru cele constatate, delegaţii Gărzii Forestiere Suceava au aplicat sancţiuni în valoare de 5000 lei emitentului documentelor de transport specifice.

Garda Forestieră Suceava menţionează că verificările aflate în curs de desfăşurare vizează legalitatea recoltării materialului lemnos, precum şi punerea pe piaţă, fiind efectuate verificări şi asupra locului de recoltare, de provenienţă a materialului lemnos.

 De menţionat este că Garda Forestiera Suceava numai în cursul lunii iulie a constatat abateri grave de la normele silvice specifice, fiind aplicate sancţiuni.

În luna iulie au fost efectuate 86 controale privind respectarea regimului silvic

Astfel, au fost efectuate 86 controale privind respectarea regimului silvic, respectiv inspecţii de fond şi parţiale în fond forestier şi în vegetaţia de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulaţie materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere, controale la instalaţii de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări erori Wood Tracking şi s-au constatat cazuri de abatere de la respectarea regimului silvic specific domeniului, fiind aplicate 41 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 239 000 lei.

În cadrul acţiunilor s-a confiscat un volum de 993 mc materiale lemnoase, dintre care 148 mc material lemnos confiscat fizic, iar 845 mc material lemnos s-au confiscat valoric; volumul arborilor tăiaţi ilegal, constatat în cadrul acţiunilor desfăşurate însumând 231 mc.

„Garda Forestieră Suceava salută iniţiativa civică pentru prevenirea şi combaterea faptelor ce pot fi clasificate, delicte silvice. De asemenea, în perioada ce va urma, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava precum şi cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava, vor continua patrulările în scopul de a preveni, cât şi de a combate delictele silvice, atât pe cuprinsul pădurii, cât şi pe drumurile publice”, se mai arată în comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: