Ion Lungu, primarul Sucevei, a premiat „decarii” evaluării naţionale şi bacalaureatului

>„Ne legăm speranţa că ei vor construi societatea modernă la care visăm cu toţii” a spus primarul Sucevei

Ion Lungu i-a premiat, sâmbătă, pe cei 28 de elevi de nota 10. Este vorba despre cei care au obţinut media maximă la testele de evaluare naţională şi la examenul de bacalaureat în sesiunile iunie-iulie ale anului 2020. Ceremonia a avut loc în aer liber, în parcarea Primăriei, cu respectarea regulilor de protejare împotriva SARS-CoV-2, inclusiv a distanţării fizice. Aceasta, după ce Consiliul Local a aprobat, în şedinţa ordinară de joi, o hotărâre privind acordarea de recompense financiare elevilor din unităţile de învăţământ din reşedinţa de judeţ care au obţinut media generală 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020.

Pe lista recompensaţilor se află 14 absolvenţi, dintre care 7 de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, 4 de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi 3 de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”. Valoarea premiului este de 5.000 de lei de fiecare elev, autorul propunerii legislative, Ion Lungu, fiind de părere că „promovarea performanţei în educaţie constituie un obiectiv de maximă importanţă”, respectiva recompensă reflectând „creşterea gradului de implicare a municipiului Suceava în domeniul educaţiei”.

În şedinţa lunii iunie, deliberativul municipal a aprobat recompense şi pentru 14 elevi care au avut media generală 10 în urma testelor de evaluare naţională din sesiunea iunie 2020. „A fost o onoare pentru mine să fiu alături de aceşti elevi merituoşi, cu care se mândreşte comunitatea noastră. Ne legăm speranţa că ei vor construi societatea modernă la care visăm cu toţii. Felicitări, deopotrivă, profesorilor, cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea lor şi, nu în ultimul rând, părinţilor care i-au sprijinit şi au trăit emoţii alături de ei. Le dorim sănătate şi succes, în continuare, la facultăţile şi liceele unde au reuşit! Sincere felicitări!” a spus primarul Sucevei. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la 140.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: