> Se aşteaptă răspuns de la CE pentru finanţarea studiului de fezabilitate pentru Suceava – Cluj-Napoca, iar după 2022 se va căuta finanţare pentru modernizarea Suceava – Ploieşti
Ministerul Transporturilor a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan, care a solicitat informaţii privind stadiul proiectelor de modernizare a căii ferate pe ruta Ploieşti – Focşani – Roman – Paşcani – Suceava – Dărmăneşti – Vicşani şi Suceava – Ilva Mică –Cluj-Napoca.
Astfel, în ceea ce priveşte secţiunea Ploieşti – Focşani – Roman – Suceava – Dărmăneşti – Vicşani, CNCF CFR SA are în derulare contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.
„Ordinul de începere a fost dat în perioada aprilie – mai 2020, cu termen de finalizare în 2021 – 2022. Ulterior finalizării şi aprobării studiilor de fezabilitate vor fi parcurse etapele de obţinere a finanţării necesare implementării proiectulul de reabilitare” arată Ministerul Transporturilor.
În ceea ce priveşte secţiunea Cluj-Napoca – Suceava, ministerul precizează că în luna februarie a.c. a fost depusă cerere de finanţare pentru studiul de fezabilitate la Comisia Europeană, în cadrul Apelului CEF 2019/2020, iar în prezent se aşteaptă răspuns din partea forurilor europene.
În întrebarea adresată ministrului Transporturilor, Ioan Bălan îşi exprima încrederea că acesta va avea ca prioritate reabilitarea liniilor de cale ferată şi că în curând vor fi văzute utilajele lucrând pe aceste sectoare.
„Având în vedere că cele două proiecte au un cost estimat de cca. 2,8 miliarde de euro, adică cca. 13,62 miliarde lei, vă rog să precizaţi care este stadiul pregătirii celor două proiecte, în vederea includerii lor la finanţare din fondurile europene nerambursabile aferente cadrului financiar multianual 2021 – 2027. De asemenea, vă rog să precizaţi termenele la care v-aţi propus să realizaţi procedurile specifice: lansarea licitaţii, realizarea studiilor tehnice, atribuirea lucrărilor de construire şi termenul anticipat de realizare a investiţiilor” cerea Ioan Bălan ministrului Transporturilor. (N.B.)
Comentarii