Sfântul Soare

Aflându-ne în luna lui Cuptor, ne dăm seama, după gradele din termometru, că Soarele mai bagă un braţ de raze în sobă. Pentru a fi mai îngăduitor cu noi, încerc a-l îmbuna prin câteva rânduri pe care i le dedic.

Obiceiuri de altădată

În lumea satului de altădată se practicau multe obiceiuri legate de astrul zilei, cel dătător de lumină ocrotitoare şi de căldură la timp, pentru coacerea holdelor. De aceea, Soarele era considerat a fi sfânt. Ţăranul, om simplu, cu sufletul pur, neatins de făţărnicii, când ieşea pe uşă făcea o cruce mare, mulţumindu-i lui Dumnezeu că i-a fost dat “să mai vadă Soarele”, iar astrului i se adresa bucuros, “Bună dimineaţa, Soare!”. Legat de Soare au luat naştere multe superstiţii (“Nu e bine să stai cu spatele la Soare, că-şi întoarce şi el faţa de la tine”), proverbe (“Şi Soarele, cât îi de Soare/ Şi pete tăt are”), poveşti (Zmeul fură Soarele de pe cer şi îl ascunde sub şaua calului), obiceiuri şi practici, deoarece era considerat a fi “ochiul cerului”. Se credea că este mare păcat să te înfăţişezi înaintea Soarelui cu faţa nespălată. În acelaşi context, afirmăm că multe lucruri se săvârşeau înainte de răsăritul Soarelui, pentru a nu-l supăra. Fetele bune de măritat erau frumoase ca “rupte din Soare”, iar flăcăii pregătiţi de mers la oaste erau “frumoşi ca Soarele”. Vom vedea în cele ce urmează că în vechime a existat un adevărat cult al Soarelui şi că multe credinţe despre Soare i-au călăuzit pe oameni în cursul firesc al vieţii lor.

Legende şi balade

Au circulat legende şi balade populare care au grăit despre dragostea Soarelui pentru sora sa, Luna, cu care chiar voia să se însoare: “Îmbla, frate, mândrul Soare/ Îmbla, frate, să se-nsoare”. Suntem cu toţii martorii unei nunţi cosmice: “Sfânta Lună/ Nună bună,/ Sfântul Soare/ Socru mare,/ Luceferei/ Vătăjei,/ Stelele/ Druşcuţele” (Ovid Densusianu, “Vieaţa păstorească în Poesia noastră populară”, II, Bucureşti, 1923, p. 9). Acest motiv, al nunţii Soarelui cu Luna, nuntă între frate şi soră, îl regăsim şi în culegerile populare semnate de Vasile Alecsandri. Deoarece incestul este strict interzis într-un cadru sătesc cu principii morale bine înrădăcinate în conştiinţa ţăranului, fraţii îndrăgostiţi unul de celălalt (Soarele şi Luna) se caută şi astăzi, dar nu se pot întâlni niciodată, fiecare dintre ei stăpânind tărâmuri diametral opuse: ziua şi noaptea. Alte legende şi texte epice în proză sau în versuri ne povestesc despre nunta Soarelui cu o muritoare, pe numele ei Ileana Sânziana, însă şi aici dragostea este una neîmpărtăşită, cei doi nu pot să-şi depăşească condiţia, cea de zeu şi cea de muritoare. Muzicalitatea versurilor este una dulce şi suavă, descrierile încântă sufletul auditoriului, sentimentele sunt profunde, însă triste: “Părinte, nu-ţi fă păcate/ Să cununi soră cu frate”.

Motivul solar, în toată viaţa omului simplu

Motivul solar este, practic, întâlnit în toate palierele vieţii omului simplu, cu viaţa curată centrată pe familie, pe întemeierea unei gospodării şi creşterea pruncilor. Odată cu venirea primăverii, fetele şi feciorii se bucură de primirea mărţişoarelor din partea sufletelor dragi pe care le poartă în inimă în mare taină. Mărţişorul era, de regulă, un ban de aur/ argint legat cu şnur roşu-alb, răsucit din fire de mătase. Acel bănuţ simbolizând mărţişorul era însuşi Soarele, cel mult aşteptat să dezgheţe apele şi să dezmorţească natura. Trebuie să precizăm că şi metalele preţioase aveau simbolurile lor: aurul reprezenta Soarele, iar argintul, Luna. În trecut, Anul Nou se sărbătorea primăvara, după calendele romane, şi, după cum este firesc, Soarele-Zeu era subiectul principal al colindelor păgâne, ele având rolul de a-i lăuda bunătatea prin cântec. Mai păstrăm, puţine, ce-i drept, exemple care fac vorbire despre caracterul solar al colindelor: “După dealul cela mare/ Răsărit-a Sfântul Soare”; “Raza Soarelui/ Floarea-Soarelui” (colindul “Trei păstori”); “Pe cel deal, mândru-nflorit/ Mândru Soare-o răsărit” etc. S-au pronunţat în acest sens, cât se poate de serios, George Coşbuc, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu şi alţii, cunoscători ai vieţii ţăranului român. “Colindele sunt cântări şi hore echinocţiale de primăvară, închinate Soarelui şi Mamei Terra, adică naturii” (Ion Drăguşanul, “Bucovina, în mărturii necunoscute”, vol. I, p. 159). Peste veacuri, în mai toate colindele, Soarele este înlocuit cu Iisus Hristos, El însuşi fiind “Soarele Dreptăţii”, numit astfel de Sf. Augustin. Dacă tot am poposit într-un cadru divin, să amintim şi descrierea traseului Soarelui pe bolta cerească între hotarul răsăritului şi cel al asfinţitului, pe care o întâlnim în Biblie: “De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului” (18, Psalmii lui David).

Ariciul este acel animal simpatic despre care se spunea în trecut că este substitutul Soarelui. Ariciul are puterea de a se face ghem şi se poate rostogoli pe bolta cerească, ţepii lui nefiind altceva decât razele Soarelui, după cum afirmă Coşbuc în “Elementele literaturii poporale” (p. 160).

Hora, rotirea Soarelui

Hora, jocul popular care ne caracterizează pe noi ca neam, se joacă, după cum bine ştim, în cerc, reprezentând rotirea Soarelui prin solstiţii. Hora se juca ca parte din ceremoniile închinate Soarelui: “Haida roată, rotilică/ Că Soarele să rădică!/ Haida roată rotile,/ Că Soarele ne-o vide!”. Reţinem că hora se joacă în cerc solar, aşa cum Soarele trece prin solstiţii, conturând zodiacul.

Un alt simbol solar este colacul (roata, ciclul vieţii), element întâlnit în toate cele trei praguri ale vieţii (naştere, nuntă, moarte): colacii daţi naşilor de botez şi de cununie, colacii de îngropăciune, dar şi colacul pe care îl primesc copiii care merg cu uratul. Inelul de logodnă este un alt simbol solar, cel al perfecţiunii. Foarte des este întâlnit motivul Soarelui în arta populară, transformând obiecte, ce par banale la prima vedre, în adevărate opere de artă. Rozetele, Soarele sculptat pe stâlpii caselor, pe lăzile de zestre, pe bâtele ciobanilor, pe furcile de tors, pe linguri, dar mai ales pe porţile din Maramureş, întăresc cele afirmate mai sus. Orice obiect cu utilitate în gospodăriile ţărăneşti avea şi menirea de a înfrumuseţa viaţa de zi cu zi a celor care îl foloseau.

Mai sunt multe de povestit, dar nu ne permite spaţiul. Să ne bucurăm zilnic de Soare, iar el să ne aducă lumină interioară şi căldură binecuvântată!

LENUŢA RUSU,

Fălticeni 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: