Sărăcia, extremă urgenţă

În contextul promulgării Strategiei naţionale de apărare a ţării (2020-2024), un ONG (Responsible Business) având o „iniţiativă” cu nume pompos, Ambasada Sustenabilităţii în România, faţă de care, dacă nu eşti suficient de tare în fire, ţi-ar veni să iei poziţia de drepţi (sau a ghiocelului, după caz), a comis, cu ajutorul unei firme de cercetare, un „barometru al siguranţei şi sustenabilităţii naţionale”, ce să arate care sunt, potrivit percepţiilor românilor, principalele ameninţări la siguranţa naţională. Potrivit comunicatului, care conţine concluziile oficiale ale cercetării, „agenda liderilor politici diferă de cea a cetăţenilor” (ceea ce nu-i surprinzător), cu menţiunea că „unu din trei români trăieşte în sărăcie, iar unu din şase, în sărăcie extremă”. Altfel, potrivit rezultatelor detaliate ale cercetării, aşa cum ni se livrează, în procente variind între 93 şi 85, principalele griji ale poporului (privind securitatea) ar fi: oraşe şi comunităţi sustenabile; sănătate şi bunăstare; educaţia de calitate; combaterea sărăciei; apa potabilă şi igiena. Cu precizarea că 87% dintre „românii din toate mediile” sunt de opinie că sărăcia este o ameninţare reală la adresa siguranţei de stat, iar 70% aşteaptă ca statul să facă şi să dreagă ceva în acest sens. Context în care salutăm cu adâncă reverenţă implicarea (teoretică) a majorităţii în chestiunea „comunităţilor sustenabile” şi ne mirăm că nu s-a întrebat/ zis nimic concret despre molima curentă. Sau e suficient că s-au pus în agendă „sănătatea şi bunăstarea”?! Plus „igiena”…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: