Schema de ajutor de stat pentru împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite

Săptămâna viitoare se dă startul la cea de a V-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin

Prefectura Suceava a anunţat că începând cu data de 20 iulie se lansează cea de a V-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.

Sesiunea de depunere a proiectelor se va desfăşura între 20 iulie – 11 decembrie a.c., iar alocarea financiară este de 10 milioane de euro.

Schema de ajutor face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi este finanţată de Ministerul Agriculturii, prin APIA.

Potrivit Prefecturii, sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă deţinătorilor de terenuri agricole în baza unui angajament pentru o perioadă de 12 ani şi vizează crearea de trupuri de pădure şi perdele forestiere de protecţie. Sprijinul se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costuri standard pe hectar pentru împădurire şi compensarea pierderilor de venit agricol:

> Prima pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere, care acoperă costurile cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire şi costurile aferente înfiinţării şi împrejmuirii plantaţiei, denumită Prima 1;

> Prima anuală, acordată pe unitatea de suprafaţă, pentru acoperirea costurilor de întreţinere (maxim 6 ani) şi îngrijire a plantaţiei forestiere (maxim 2 ani), precum şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi, pentru o perioadă de 12 ani, denumită Prima 2.

Terenurile agricole aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale – comune, oraşe, municipii – sunt, de asemenea, eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat, numai pentru plăţile acordate în baza Primei 1.

Prefectul a îndemnat autorităţile publice locale să acceseze această finanţare, având în vedere că împăduririle sunt o necesitate, rezultatul direct fiind creşterea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: