Ponta, profitul şi lungimea nasului

Luându-ne după informaţiile din spaţiul public, Victor Viorel Ponta este un personaj politic profitor, bătăios, dornic de mărire, dar cam alunecos, instabil politic şi emoţional, chiar cameleonic, greu de încadrat într-o tipologie doctrinar ideologică, de aceea vom încerca şi noi să vedem care este motorul său politic şi cu ce combustibil funcţionează. Fiindcă mass-media relevă două coordonate importante: 1. Ponta vânează cea mai înaltă demnitate a statului român, funcţia de preşedinte al României, deşi poziţia sa de prim-ministru a fost încheiată cu un eşec bubuitor; Pro România, partid de lider, nu de ideologie, nu-i iese din cuvânt, practic nici nu există fără Ponta. 2. Prin combinaţii şi şantaj, îşi aranjează neamurile, socrul şi comilitonii în funcţii bănoase, cu contracte babane cu statul şi cu tot ce îi mai poate forţa mâna PSD, fostul său partid, prins la îngrămădeală de momentul electoral 2020.

Asta scrie presa, numai că mai apar câteva nuanţe: partidul său s-a născut nu normal şi firesc, prin crearea unei mase critice în favoarea unor programe şi proiecte de reformare a României, ci prin momirea parlamentarilor şi a consilierilor PSD după alegerile din 2016, stârnind ostilitate în partidul al cărui lider fusese până la omorul de la Colectiv. Acţiunea insidioasă a lui Ponta a vizat din capul locului acapararea partidului, a social-democraţiei, mai ales după încarcerarea lui Liviu Dragnea. Mult mai de înţeles ar fi fost situaţia dacă ar fi reuşit să creeze pe baze noi un partid fie socialist, fie social-democrat, prin care să încerce câştigarea unui electorat propriu.

Prin atacurile sale de o duritate vecină cu infracţionalitatea, atât împotriva guvernului, a PNL, cât şi a fostei guvernări pesediste, Ponta a lăsat impresia unui mardeiaş politic în stare de orice pentru a profita, a se impune în faţa slăbiciunilor celorlalţi. Numai că aşa ceva nu dă deloc bine la electoratul emancipat, nici la jurnaliştii formatori de opinie, analiştii politici independenţi, câţi or mai fi fiind. Cu alte cuvinte, „cârlanul“, vorba jupânului Iliescu, dă din coate cu tărie şi tupeu, năzuind spre vârful piramidei politice, ameninţă actuala guvernare inclusiv cu puşcăria, şantajează PSD spre a-i pune la dispoziţie un număr impresionant de locuri parlamentare eligibile, cică peste 40, cu înscrierea intempestivă în cursa pentru Primăria Capitalei, ca să o mătrăşească pe Gabriela Firea, speranţa ultimă a lui Marcel Ciolacu & co. pentru relansarea partidului. Relansare care deocamdată e pe invers, dacă ne uităm la sondaje.

Că interesele lui Victor Ponta sunt altele decât acelea de bunăstare şi sănătate pentru poporeni o dovedeşte ultima campanie împotriva distanţării social-fizice şi a carantinării populaţii infectate cu Covid-19, campanie atât de ticăloasă, încât depăşeşte în cinism şi ipocrizie toate nenorocirile postrevoluţionare: practic, Pro România, PSD, ALDE… militează pentru libertatea de mişcare a bolnavilor cu coronavirus spre a infecta şi populaţia sănătoasă, ca astfel Ponta, Ciolacu, Tăriceanu să poată acuza actuala guvernare şi preşedinţia de greşeli politice şi umplerea ţării de cadavre, iar apoi să vină să ne „salveze“ din ghearele nevolnicilor.

Acest tip de bătălie politică va fi catastrofal, pentru actorii în cauză. Viitoarea campanie electorală se va axa fără dubii pe două coordonate majore: 1. atitudinea partidelor faţă de salvarea populaţiei de Covid-19, aceea care va cumula partea emoţională („lebăda neagră“), şi 2. pregătirea fondurilor şi a programelor pentru ieşirea din criză, determinantă fiind relaţia cu Uniunea Europeană. Tema Justiţiei nu va mai crea cine ştie ce avantaje electorale, deşi starea ei nu s-a îmbunătăţit.

Se observă fără prea multe dioptrii că în toate aceste privinţe actuala majoritate parlamentară stă mai prost ca niciodată, iar unii lideri realişti, inclusiv doi foşti prim-miniştri, o recunosc. Cred că actualii lor consultanţi străini şi-au pierdut simţul politic şi uzul raţiunii, de aceea îi pun pe liderii actualei majorităţi parlamentare să se agite de mama focului pe teme contrare atât propriului interes, cât şi interesului public şi naţional.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: