Oraşul Siret în Exilliteratur (II)

„Carte de căpătâi a evreimii din provincia noastră”

Despre stilul romanului şi personajele sale, acelaşi Konstantin Kaiser afirmă: „Pe lângă capacitatea autorului de a îmbina satira şi seriozitatea una cu alta, fără a sacrifica credibilitatea şi plauzibilitatea celor scrise, romanul uimeşte şi prin faptul că timpul narativ şi timpul narat coincid. Scris cu o lăţime epică dar nu chinuitoare şi purtată, este un roman ramificat cu multe personaje, nu cu simpli actori sau tipuri. Dacă citim capitolul «Sereth» din cartea lui Hugo Gold «Geschichte der Juden in der Bucovina» (Istoria evreilor din Bucovina), constatăm că aproape toate personajele din roman cu nume neschimbate se regăsesc în această carte de căpătâi a evreimii din provincia noastră, iar marea majoritate a lor sunt evrei. În schimb nonevreii, care formau marea majoritate a locuitorilor din oraş, apar doar acolo unde nu puteau fi substituiţi cu evrei fără ca realitatea evenimentelor să se transforme într-o legendă evreiască. Este vorba de primarul oraşului Franz Rudolf Beill, prefectul districtului Bohosiewicz, profesorul Hilarion Tofan, agitatorul Vasile Ţurcan etc.”.

Un personaj deosebit al romanului este Janko Fischer, pe care criticul literar Heinrich Stiehler îl regăseşte în romanul lui Panait Istrati „Les Chardons du Baragan” (Ciulinii Bărăganului), sub numele lui adevărat Mochi Fischer, arendaşul evreu care a provocat răzmeriţa de la Flămânzi din 8 martie 1907 şi s-a refugiat la Siret pentru a scăpa de pedeapsă. Dacă povestea lui Panait Istrate a fost dedicată ţăranilor români răsculaţi, Leo Katz îşi închină cartea conaţionalilor lui evrei, care au fost siliţi de conducătorii lor să participe la marea mistificare de la Siret, inducerea unui pogrom împotriva evreilor din nordul Moldovei, refugiaţi la Siret din cauza răscoalei ţărăneşti.

Acelaşi autor ne asigură că nu există dovezi despre influenţa lui Panait Istrati asupra lui Leo Katz, deşi ambii au descris aceleaşi evenimente, în folosul aceleiaşi firme care a provocat evenimentele respective.

Dacă Panait Istrati în romanul său ne vorbeşte despre cei unsprezece mii despre ţărani ucişi în timpul răscoalei şi de cele trei sate, Băileşti, Hodivoia şi Stănileşti, distruse de focul tunurilor, Leo Katz ne descrie satul Verpolea (Pădureni), pe care l-a vizitat împreună cu cei doi prieteni ai săi în a treia zi de la înăbuşirea răscoalei:Din Mihăileni, unde era linişte, am trecut râul Siret pe un bac, contra unei taxe mici, şi am ajuns pe malul drept al râului, la marginea satului Verpolea. Nici nu am intrat bine în sat, am fost arestaţi de doi jandarmi români. Jandarmii ne-au condus de-a lungul uliţei principale a satului până la conac. Am văzut cu ochii mei oameni morţi în şanţ, de o parte şi alta a drumului plin de noroi. Peste tot pe drum erau bălţi şi pete de sânge. În drumul nostru până la conac nu am văzut ţipenie de om, peste tot erau soldaţi şi jandarmi. Ici colo se auzea un lătrat de câine, flămând. Nu se vedea nici o dâră de fum din coşurile caselor, iar porţile şi uşile caselor erau larg deschise. Conacul era o ruină. Uşile şi ferestrele au ars, au rămas doar pereţii de piatră şi cărămidă. Două tunuri erau aşezate în faţa intrării în conac. Am fost duşi la comandant, un ofiţer cu grad de căpitan. Când a aflat că sântem sireteni, a ordonat jandarmilor să ne predea grănicerilor austrieci. Pe drum spre graniţă, i-am întrebat pe jandarmi, ce s-a întâmplat cu locuitorii satului. Unul dintre jandarmi mi-a spus: „În sat nu este niciun ţăran. Ţăranii rebeli care nu au fost ucişi în confruntarea cu armata, sau cei care au fost capturaţi, au fost executaţi fără judecată, ceilalţi locuitori se află în captivitate la Mihăileni şi Dorohoi. Cei ce vor fi găsiţi nevinovaţi, cu siguranţă vor reveni în sat în următoarele zile, Jandarmul austriac căruia am fost predaţi ne-a certat pentru fapta noastră nesăbuită şi a încheiat admonestarea cu următoarea constatare: «Românii ar fi trebuit să vă dea o bătaie bună înainte de a vă preda nouă».

O imagine diferită despre răscoala ţărănească

În epilogul romanului, Konstain Kaiser ne comunică: „Atât Istrati, cât şi Katz încearcă să nege izbucnirile antisemite despre care se crede că ar fi avut loc în timpul răscoalei ţărăneşti, dar pentru Leo Katz există doar o legătură între lupta socială şi consecinţele antisemitismului din România, în măsura în care înfrângerea mişcării revoluţionare oferă duşmanilor oportunitatea de a transforma pe evrei în ţapul ispăşitor al mizeriilor sociale din lume. Chiar dacă afirmaţia că arendaşii evrei au provocat răscoala, este contestată de Konstantin Kaiser, în timpul răscoalei au avut loc jafuri, violuri şi crime, dar un pogrom împotriva evreilor nu a avut loc, spre disperarea cercurilor evreieşti. Liderul evreilor din Bucovina, Benno Straucher, cu toată propaganda deşănţată împotriva României, nu a reuşit să provoace un pogrom la Siret şi nici să determine Austro-Ungaria să intervină în România. În orice caz, Leo Katz şi Panait Istrati au încercat să creeze o imagine diferită, orientată spre viitor, despre răscoala ţărănească şi să-i ofere o aură revoluţionară. În mitologia comunistă, această răscoală a făcut parte din mişcările premergătoare Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia, iar în mitologia iudaică a fost un eveniment din noul capitol a Cărţii Cărţilor, care se scria”.

Una dintre cele mai vechi confruntări literare cu Holocaustul

În ziarul austriac „Die Presse” din 2 iulie 2005, p.4, prin articolul intitulat „Unter Mordern und Irren” (Printre ucigaşi şi nebuni), scriitorul Erich Hackl face o interesantă prezentare a romanului „Totejäger” (Vânătorul mort), al doilea roman al lui Leo Katz despre oraşul său natal. Scris în Mexic, acest roman a apărut simultan în germană, idiş şi spaniolă, în editura El Libro Libere (Cartea Liberă) din Mexico City. La data apariţiei romanului, Leo Katz era complet necunoscut în lumea literară comunistă. După Erich Hakl, romanul al doilea a lui Leo Katz este „Una din cele mai vechi confruntări literare cu Holocaustul şi poate fi considerat ca un memorial pentru sireteni. Din nou oraşul Siret este scena acţiunii, din nou autorul încearcă să pună sub tensiune pe cititori chiar din primele rânduri, astfel încât este dificil să întrerupi lectura romanului”.

Apoi el adaugă: „Arta particulară a lui Leo Katz este aceea de a nara o poveste cu elemente satirice, care nu ar putea fi mai tragice: este vorba de persecutarea şi anihilarea evreilor din oraşul Siret sub regimul antonescian, despre lăcomia, laşitatea şi brutalitatea funcţionarilor români, despre un adevărat pogrom împotriva evreilor sireteni. Dar evenimentele din oraşul Siret nu s-au desfăşurat aşa cum şi-a dorit Leo Katz”. (Va urma)

Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: