Incendiu la un magazin alimentar din Gura Solcii

> Pompierii suceveni au lichidat la timp focul care se putea propaga la o moară şi o casă de locuit

 Un magazin alimentar din localitatea Gura Solcii, comuna Grăniceşti, a fost puternic afectat de un incendiu izbucnit duminică seara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, incendiul a fost anunţat la ora 17.01 şi a fost lichidat la 21.15, în urma intervenţiei a militarilor Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, cu două autospeciale.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul magazinului şi la o porţiune din acoperiş, existând pericolul de propagare la o moară (aflată la demisolul construcţiei, corp comun), la o casă de locuit şi la anexele gospodăreşti ale acesteia.

Până la urmă, au ars bunuri din interiorul magazinului (mărfuri diverse, vitrine frigorifice, un automat de cafea, o casă de marcat ş.a.), precum şi, parţial, acoperişul clădirii.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti. Pompierii au salvat moara, casa de locuit şi anexele gospodăreşti, cu bunurile aferente.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect, precizează sursa citată. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: