Nu caii erau vinovaţi !!!

Două persoane au ajuns la spital după ce au căzut dintr-o căruţă scăpată de sub control

> Căruţaşul era beat de luni dimineaţă

 Un bărbat şi o femeie din Drăguşeni au fost internaţi în spital după ce au căzut dintr-o căruţă, potrivit IPJ Suceava.

Cei doi se deplasau, luni dimineaţa, cu atelajul hipo pe DC 8, pe raza localităţii Drăguşeni. La un moment dat, bărbatul de 60 de ani a pierdut controlul căruţei şi a căzut pe sol. De asemenea, din atelaj a căzut şi o localnică de 47 de ani.

În urma accidentului, atât femeia, cât şi bărbatul au fost răniţi. Ei au fost transportaţi cu ambulanţa la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul atelajului a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit un dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: