Estimare

Peste două luni, autorităţile vor parafa parteneriatul pentru a doua centură ocolitoare a Sucevei

>„CNAIR va scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia celei de-a doua variante ocolitoare a municipiului Suceava, termenul de realizare fiind sfârşitul anului 2023” susţine primarul Ion Lungu

La finele săptămânii trecute, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a avut discuţii cu oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR) pe tema realizării variantei ocolitoare nr. 2 a municipiului Suceava, pe relaţia E85 – Ipoteşti – Salcea.

Potrivit edilului-şef, cea de-a doua rută de ocolire va face parte din drumul expres cu profil de autostradă „A7” Ploieşti –Focşani – Bacău – Paşcani – Suceava – Siret. Totodată, centura ocolitoare nr. 2 a Sucevei va fi nod de descărcare pentru drumul expres Paşcani – Suceava.

„Actualizarea studiului de fezabilitate va face parte integrantă din studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic de execuţie «Drum expres Paşcani-Suceava», care a fost licitat în luna aprilie. Vom actualiza hotărârile de consiliu local pe cele trei localităţi, respectiv Suceava, Ipoteşti şi Salcea, după care va fi încheiat parteneriatul cu CNAIR, pe Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară «Zona Metropolitană» Suceava. În două luni de zile estimăm să avem semnat parteneriatul cu CNAIR” a precizat primarul, adăugând că, după toate acestea, CNAIR va scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia celei de-a doua variante ocolitoare a municipiului, termenul de realizare fiind sfârşitul anului 2023.

Primul studiu de fezabilitate al centurii ocolitoare nr. 2 a fost întocmit în 2009, de firma Consitrans Bucureşti, la acea dată valoarea estimată a investiţiei fiind de circa 38 de milioane de euro.

Tot la finele săptămânii, primarul s-a întâlnit cu Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării Regionale, întrevederea concentrându-se pe derularea proiectelor europene care sunt în curs de implementare. Cu acelaşi prilej, la Compania Naţională de Investiţii (CNI), Ion Lungu a avut o întrevedere şi cu directorul general Irina Pătrăşcoiu, obiectul acesteia fiind aprobarea, în Comisia tehnico-economică, a noilor indicatori tehnico-economici pentru sala polivalentă care se va construi în Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: