Siretul Dolhasca se pregăteşte intens pentru barajul de promovare în eşalonul trei

Campioana judeţului Suceava, Siretul Dolhasca, se va confrunta cu reprezentantele Iaşului şi Neamţului la barajul în trei pentru promovarea în Liga a III-a, care se va derula pe teren neutru, în intervalul 1-9 august.

Dacă în ceea ce priveşte adversara din judeţul Iaşi lucrurile sunt clare, această postură fiind ocupată de Unirea Mirceşti, situaţia pare mai complicată în întrecerea din Neamţ, a cărei reprezentantă urmează să fie aleasă dintre Bradul Borca, Speranţa Răuceşti şi Victoria Horia.

Conform hotărârii FRF, vor promova din Liga a IV-a în Liga a III-a 14 echipe câştigătoare ale minigrupelor de baraj în trei dintre cele 42 de campioane judeţene declarate de Asociaţiile Judeţene de Fotbal şi de Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti. Respectiva hotărâre prevede că fiecare echipă va disputa un singur joc împotriva fiecăreia dintre celelalte două echipe din minigrupă, în cadrul unui turneu, care se va desfăşura pe teren neutru, în intervalul 1-9 august.

În cazul în care o echipă situată pe locul întâi într-o minigrupă din cadrul barajului de promovare în Liga III-a nu se înscrie în competiţie, nu îndeplineşte condiţiile de participare sau se retrage înainte de începerea competiţiei Ligii a III-a în sezonul 2020-2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu echipa situată pe locul 2 în minigrupa respectivă.

Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat calendarul şi regulamentul de organizare şi desfăşurare pentru partidele care vor contribui la configurarea componenţei Ligii a III-a în sezonul 2020-2021.

Datele de disputare a partidelor din minigrupe vor fi 1 august, 5 august şi 9 august, de fiecare dată de la ora 17.30. Gruparea Siretul Dolhasca va sta pe data de 1 august, urmând să se confrunte pe 5 august cu Unirea Mirceşti, iar pe 9 august, cu reprezentanta judeţului Neamţ.

Chiar dacă nu s-a stabilit încă nimic oficial, cel mai probabil, turneul de baraj dintre echipele campioane ale judeţelor Suceava, Iaşi şi Neamţ va avea loc la Vaslui. Nu se ştie încă nici ce condiţii medicale vor fi impuse echipelor care vor lua parte la turneul de baraj.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: