Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, cinstit la Cetatea de Scaun a Sucevei de preoţii pensionari din Protopopiatul Fălticeni

În ziua de 2 iulie, când Biserica noastră aduce cinstirea cuvenită celui care a fost luptător neînfricat pentru apărarea neamului şi a credinţei noastre străbune, unul dintre cei mai mari conducători pe care i-a avut Moldova şi întreaga creştinătate ortodoxă, Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost sărbătorit într-un mod deosebit de preoţii din Protopopiatul Fălticeni.

Datorită bunei colaborări dintre Biserică şi Armată – aici fiind vorba de Protopopiatul Fălticeni şi de Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” din localitate, în parteneriat cu Asociaţia „Credinţă şi Faptă” şi cu Muzeul Naţional al Bucovinei – au dorit să aducă cinstire şi recunoştinţă celor care au slujit o viaţă la Sfântul Altar, şi anume preoţii care au ieşit la pensie.

Această întâlnire a avut farmecul şi starea emoţională aparte prin desfăşurarea ei, care, prin îngăduinţa conducerii Muzeului Naţional al Bucovinei, în persoana domnului director Emil Ursu, a avut loc în curtea interioară şi sub soarele neîmblânzit al vechii Cetăţi de Scaun a Sucevei. Cetatea a fost martoră la numeroase bătălii din timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Datorită sistemului ei defensiv, nu a fost niciodată ocupată.

Din partea Protoieriei Fălticeni a participat părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, iar din partea unităţii militare din Fălticeni, pr. militar Cătălin Simion, care a binecuvântat această frumoasă întâlnire şi a adus cântări de laudă prin citirea Acatistului Marelui Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, împreună cu preoţii seniori prezenţi. Alături, au participat şi cadrele militare de la Şcoala de Jandarmi din Fălticeni. Întâlnirea a fost supravegheată de dna. Corina Oarza, ghid al Cetăţii, şi s-a desfăşurat în acord cu legile sanitare impuse de starea de alertă în care ne aflăm.

A urmat slujba parastasului pentru Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen după împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice. S-a făcut pomenire şi pentru apărătorii cetăţii şi a oştenilor care au luptat alături de Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a pământurilor strămoşeşti.

Viaţa Sfântului Voievod trebuie să fie un model de urmat

Au urmat alocuţiuni din partea părintelui protoiereu Adrian Dulgheriu, care a evidenţiat viaţa Sfântului Ştefan cel Mare: „Ne-a impresionat prin prisma aducerii aminte de cei care s-au jertfit pe toate câmpurile de luptă ale Moldovei de acum 500 de ani. Nu este puţin lucru astăzi să fim creştini ortodocşi datorită celor care au luptat. Ştim din istorie că am avut o importanţă deosebită, din punct de vedere militar, aşa cum suntem astăzi prezenţi (şi cadre militare), ţara a fost apărată cu sabia, cu spada, cu suliţa, iar noi, preoţii, am întărit pe cei care luptau pentru a apăra credinţa noastră ortodoxă. Viaţa Sfântului Voievod trebuie să ne fie pentru fiecare dintre noi un model de urmat şi ar trebui să medităm mai des pentru a ne insufla şi mai mult sentimentul de patriotism care este pentru unii din zilele noastre mai puţin dezvoltat. Mulţumim pr. Cătălin Simion care, alături de cei în uniforma militară, desfăşoară frumoase activităţi în cadrul unităţii militare din Fălticeni; dlui Emil Ursu, care a mijlocit această frumoasă întâlnire, dar mai ales şi preoţilor prezenţi, care datorită şi vârstei înaintate au făcut tot posibilul să nu lipsească la ceea ce s-a datorit a fi o reuniune de taină”.

Evidenţierea moştenirii pe care ne-au lăsat-o înaintaşii

„Prezenţa noastră aici nu este altceva decât un act de onoare prin care se evidenţiază moştenirea pe care ne-au lăsat-o înaintaşii noştri. Cei care astăzi suntem prezenţi este o facem pentru a aduce cinstire cucernicilor noştri înaintaşi, dragi nouă. Rugăm pe Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt să ne întărească în credinţă, să ne dea mai multă înţelepciune ca să putem trece cu bine peste această perioadă tulbure pe care o traversăm” a concluzionat la final pr. militar Cătălin Simion.

Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Damaschin, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi s-a încheiat cu un tur al Cetăţii, dar şi cu o agapă frăţească, prilej pentru invitaţi de a depăna câteva amintiri din timpul slujirii lor şi de a mulţumi organizatorilor pentru că îşi amintesc de ei şi le oferă momente de bucurie.

Pr. GEORGIAN ROTAR

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: