Nostradamus a ştiut !!!
Bacil. „Recidivând din India, focar endemic principal, această nouă epidemie afectează Europa pentru prima dată în anul 1831. Omenirea este neputincioasă în faţa ei, din cauza necunoaşterii etiologiei şi a unor măsuri raţionale de combatere, până după 1881 când Koch descoperă vibrionul şi respectiv vaccinul antiholeric. Boală exotică, gravă, dureroasă, holera se propagă rapid şi se manifestă prin vărsături, diaree, scăderea temperaturii corpului, puls insensibil şi în cele din urmă prin colaps. Bacilul produce o materie toxică, care, resorbită, paralizează nervii organelor circulatorii (de aici aspectul albăstrui, vânăt al corpului bolnavului). Se estimează că din cei contaminaţi mor aproximativ 50%. Spre deosebire de ciumă, care se transmite doar pe cale directă, a contactului cu bolnavul, holera se transmite şi pe cale hidrică prin consumarea apei de suprafaţă contaminată, bacilul conservându-şi vitalitatea mai mult timp în apă. Ultima epidemie importantă din Europa Centrală şi de Est, cu durata cea mai lungă şi cu consecinţe demografice dintre cele mai grave, a fost epidemia din 1872-1873. Ştirile oficiale cum că în Rusia bântuia holera şi că ea a apărut sub formă epidemică şi în Bucovina alertează autorităţile maghiare. La 26 august 1872 Ministerul de Interne maghiar informa oficialităţile administrative din ţară, printr-o circulară, despre eventualitatea unei epidemii. Sunt difuzate instrucţiuni indicând măsurile ce trebuiau luate, care se refereau la modul de îngrijire al bolnavilor, la precauţii alimentare şi condiţii de locuire, «cumpătarea» în alimentaţie, consum de băuturi, precum şi aerisirea şi curăţenia locuinţelor fiind considerate ca esenţiale. Demersul autorităților este facilitat de o oarecare experienţă în organizarea teritoriului în caz de holeră, datorită epidemiilor anterioare.” (Ofelia Mora, UBB Cluj-Napoca).
Blesteme. La 1723, în „Apologia” publicată de medicul Mihail Schendos van der Beck, medic personal al domnului Ţării Româneşti Nicolae Mavrocordat şi (pretins) arhimedic al întregii Valahii, se specifică faptul că, la 1719, bântuia în Ţara Românească molima blestemată (ciuma) care, „după obiceiul popoarelor barbare”, nefiind stăvilită de nicio măsură politică sau sanitară, a secerat în scurtă vreme cu cea mai mare iuţeală multe mii de oameni. Şi se părea că nu-l va cruţa nici chiar pe domnul Nicolae Mavrocordat. Căci ciuma pusese stăpânire până şi pe gineceul lui – „după ce îi căzuseră jertfă mai multe concubine şi eunuci” –ameninţând cu rele mai mari pe cei aparţinând unor practici neiertate şi chiar pe domn, nespus de desfrânat, de o fatală necumpătare – expus frigurilor rele datorită constituţiei sale mult slăbite de „plăceri nelegiuite”. Într-o însemnare din epocă, se specifică faptul că la doar o săptămână de la evenimentul tectonic din data de 31 mai 1738, care „au cutremurat pământul foarte tare”, au început a muri oamenii de ciumă. Într-o altă menţiune din anul 1756 se face precizarea că ciuma „să cheamă moarte groaznică” şi că la acea dată „au murit (oamenii) de ciumă foarte rău, la care lucru îi mânca câinii pe creştini”. Doi ani mai târziu, în luna iulie 1758, într-o mărturie semnată Barbu logofăt, acesta însemnează că „eram fugit dă ciumă”.
Carantină (şi flori). – Ioooi, ce frumos, mi-ai adus flori… Sunt muşcate? – Nu, femeie, sunt smulse din faţa blocului!
Însurătoare (în situaţia de urgenţă). Popa: Promiţi că îi vei fi fidel atât online, cât şi offline!?
Nostradamus. „Mulţi teoreticieni ai conspiraţiei au susţinut că Nostradamus ştia despre ameninţarea coronavirusului în urmă cu aproape 500 de ani. Coronavirusul, care şi-a infectat prima victimă în China în noiembrie anul trecut, a atacat până în prezent milioane de oameni. Virusul nu a mai fost întâlnit niciodată la om şi mulţi au luat-o ca semn al presupusei sale origini supranaturale. Teoreticienii conspiraţiei au împărtăşit online în ultimele săptămâni o predicţie legată de coronavirus pe care au atribuit-o lui Nostradamus. Aşa-numita profeţie «Anul dublu» vorbeşte despre o ciumă care se ridică «pentru a distruge» lumea. Nostradamus a scris în 1551: «Va exista un an jumătate-jumătate (2020 – vezi rostirea anului «jumi-juma» unei doamne politician – n.a.) din care va apărea o regină (corona) care va veni de la est (China) şi care va răspândi o ciumă (virus) în întunericul nopţii, într-o ţară cu 7 dealuri (Italia) şi va transforma amurgul oamenilor în praf (moarte), pentru a distruge şi a strica lumea. Va fi sfârşitul economiei mondiale aşa cum o cunoaşteţi». Pasajul a fost distribuit masiv pe social media, devenind viral.” (Evz.ro).
Sens. „Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieţii fără să-l găsească şi cei care l-au găsit fără să-l caute.”
Vid. „Mi-am amintit de o reflecţie a lui Cioran, încerc să o redau din memorie: «La grădina zoologică toate animalele de după gratii adoptă o atitudine de mare decenţă, cu excepţia maimuţei – se simte că omul nu e departe»”. În Parisul pustiu, am avut sentimentul că dictatura nu e departe. (…) Va putea oare, într-o bună zi, o vietate microscopică lipsită de inteligenţă, cum este Covid-19, să distrugă, prin capacitatea sa de a se înmulţi, vietatea cea mai sofisticată de pe planeta Terra, adică omul? Ei bine, mi se pare că teoria probabilităţilor justifică o astfel de temere. Dacă universul şi eternitatea înseamnă posibilităţi infinite de etalare a vieţii şi de conflicte între forme de viaţă, atunci este posibil, într-un moment precis şi într-un loc precis, şi un astfel de asasinat, a celei mai evoluate forme de viaţă de către cea mai primitivă.” (Matei Vişniec, în „Bucovina literară”).
Comentarii