Încă o lovitură grea pentru economia dorneană

Şi parlamentarul sucevean Daniel Popescu, ales deputat în Circumscripţia nr. 43 – Diaspora, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi industrie alimentară, a reacţionat faţă de hotărârea închiderii fabricilor de lapte din Floreni şi Vatra Dornei, arătând că decizia va afecta negativ economia locală. Potrivit deputatului USR, situaţia reprezintă una dintre consecinţele faptului că nu există transparenţă cu privire la facilităţile de care beneficiază sau ar trebui să beneficieze marii investitori în relaţia cu statul român prin autorităţile locale şi judeţene. De asemenea, potrivit lui, statul român nu este un partener real al antreprenorilor şi nu se asigură că investitorii străini îşi vor respecta angajamentele.

Pentru Daniel Popescu, măsurile de compensaţie nu rezolvă adevărata problemă, anume că autorităţile, şi în mod deosebit cele locale şi judeţene, nu sprijină în mod real investitorii.

„În urmă cu o săptămână, în ţara Dornelor a fost organizată o vizită la nivel de prim-ministru, fiind prezent şi ministrul agriculturii. Din păcate, acum vedem că, în realitate, a fost doar un demers de precampanie electorală, de spălare a imaginii şi sprijin politic pentru preşedintele actual al Consiliului Judeţean Suceava – domnul Gheorghe Flutur, cu toate că baronul din Bucovina se face vinovat de criza gravă de sănătate din judeţ, numărul mare de decese în rândul sucevenilor infectaţi cu noul coronavirus, dar şi pentru situaţia economică precară din judeţul nostru” a afirmat Daniel Popescu.

El susţine că este absolută nevoie de transparentizarea condiţiilor în care unii investitori (mai ales străini) devin jucători mari pe piaţa serviciilor alimentare din judeţul Suceava. În egală măsură, potrivit deputatului USR, este imperativă promovarea unor forme asociative care ar permite producătorilor locali să negocieze preţuri mai bune pentru materia primă pe care o furnizează. (N.B., D.L.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: