Liderul ALDE Suceava, Octavian Ilisoi:

Firmele româneşti trebuie sprijinite, nu persecutate, în timp ce multinaţionalele huzuresc

Liderul ALDE Suceava, dr. Octavian Ilisoi, a declarat că măsura de închidere a activităţilor de procesare a laptelui din Vatra Dornei şi Floreni este o practică deja cunoscută, anticipând că asemenea situaţii vor fi şi în alte domenii, dacă nu se vor adopta măsuri, din timp, de sprijinire a firmelor româneşti.

„Au cumpărat fabrica şi au ţinut-o pe linia de plutire să-şi menţină piaţa, iar acum urmează să aducă produse din afară. Acelaşi lucru se va întâmpla în toate domeniile dacă nu ştim să ne apărăm industria locală” a spus Ilisoi.

El a arătat că laptele de la fermierii locali va fi preluat în continuare, dar la un preţ mai mic.

Vom ajunge să bem lapte din lapte praf

„Nimeni nu spune că laptele produs în zona Dornelor nu va fi preluat, dar va fi achiziţionat la un preţ mic, ceea ce va descuraja fermierii, care vor creşte din ce în ce mai puţine animale, iar atunci se va majora preţul laptelui la vânzare şi vor stabili ei ce preţ vor la produsele lactate. Vom ajunge să bem lapte produs din lapte praf” a spus Ilisoi.

 „Soluţia este sprijinirea firmelor româneşti şi nu persecutarea lor. Acum firmele străine huzuresc, iar firmele româneşti sunt persecutate şi obligate să închidă” a spus liderul ALDE Suceava.

Octavian Ilisoi a amintit că în guvernarea PDL s-au închis unităţile mici de producţie cu 5-10 angajaţi, pe motiv că nu îndeplineau normele europene, iar în loc să fie dezvoltate şi susţinute aceste unităţi mici, ca în Austria sau Elveţia, unde funcţionează şi acum, „la noi s-au închis cu PDL-iştii la putere”.

El a spus că ar trebui ca fiecare comună să aibă brandul ei sau măcar la trei-patru comune să fie o asemenea unitate de prelucrare a laptelui.

„Judeţul Suceava are cel mai mare număr de bovine din ţară, iar dacă nu facem ceva, vom rămâne fără această activitate” a adăugat Ilisoi.

El a spus că şi programul „Fermierul” s-a dovedit a fi o „vrăjeală”, pentru că fermierii au avut contracte cu Dorna Lactate care a găsit şi soluţia „să-i îngroape”.

Liderul ALDE Suceava a mai declarat că statul trebuie să subvenţioneze producţia de lapte, considerând că subvenţia nu trebuie să mai fie acordată în funcţie de numărul de vaci de lapte şi vor exista procesatori români care vor cumpăra laptele pentru a prelucra.

Octavian Ilisoi crede că brandurile mari cum este La Dorna trebui să rămână în posesia statului român, nu să fie vândute pe nimic. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: