Fostul pilot al lui Ceauşescu şi-a „zburat” nepoţii de pe suprafaţa pământului, ca să pună mâna pe o mică avere la Horodnic de Sus

Totul e bine acasă, dragă nepoate, doar că nu mai e nimic al tău !

Fostul pilot al lui Ceauşescu, Viorel Onica, nu a apucat să se bucure prea mult ca unic proprietar al gospodăriei de la Horodnic de Sus, pentru că în luna aprilie, anul acesta, a murit.

 Mânat de gândul că mătuşa de la Bucureşti, ca moştenitoare a unchiului Viorel, ar putea avea idei noi în legătură cu bunurile de la Horodnic, Dănuţ Onica şi-a luat concediu de la locul de muncă din Germania şi a venit acasă, să asigure din punct de vedere legal ceea ce se cuvine lui şi fraţilor lui din moştenirea de la tată. Acasă, însă, stupoare… Gospodărie, atelier, pământuri, livadă, nimic din averea părintească nu mai erau ale lor. Dar, culmea, că nici ei, cei trei fraţi nu mai erau…

„Când am venit la Horodnic, am rămas mască. Casa era aproape goală, iar din atelierul de tâmplărie al tatei, care era, de fapt, o mică făbricuţă, dispăruseră uneltele şi scule de vreo 17.000 de euro. Nimic nu mai era.

Am căutat la primărie, dar tata nu mai figura pe nicăieri ca proprietar. Aşa am aflat de la oameni şi că unchiul l-a îngropat pe tata în bătaie de joc, ca pe un om al străzii. M-a durut să aflu toate astea, când noi am avut atâta încredere în unchiul, în timp ce el ne-a minţit şi ne-a furat ce ni se cuvenea. Acum, casa părintească şi celelalte bunuri aparţin în totalitate mătuşei Paraschiva, de la Bucureşti. Am căutat-o, am întrebat-o, dar ea spune că nu ştie nimic şi refuză să îndrepte lucrurile” a mai spus rădăuţeanul. Şocul a fost şi mai mare pentru el atunci când a aflat că Viorel Onica, familia lui, om ajuns la o vârstă înaintată care a dus o viaţă bună şi prosperă, cu o pensie mai mult decât generoasă, căruia nu-i mai trebuia nimic, s-a lăcomit într-atât încât şi-a declarat proprii nepoţi ca şi inexistenţi, pentru a pune mâna pe ceea ce nu i se cuvenea.

„Unchiul nostru, Onica Viorel, a dus la notarul Mandici, din Rădăuţi, martori falşi care au declarat că tatăl nostru nu a avut copii, deşi noi suntem doi fraţi şi o soră. În urma declaraţiei acestor martori mincinoşi, plătiţi de Onica Viorel, noi am fost scoşi de la moştenire, şi toată averea părintească a intrat ilegal şi abuziv în posesia lui.

Întrucât soţia lui, Onica Paraschiva, refuză să ne retrocedeze pământurile şi casa furate printr-un act ilegal, cât şi sculele de tâmplărie din atelierul părintelui nostru, vă rugăm să ne ajutaţi să demascăm toate acestea şi să ne intrăm în drepturi” scrie Dănuţ Onica în scrisoarea adresată ziarului „Crai nou” .

„Sfânta” declaraţie pe propria răspundere a altora te trimite, nevinovat, la tribunal

Am apelat, mai întâi, la reprezentanţii Primăriei Rădăuţi pentru a ne lămuri în legătură cu eroarea din Anexa 24, eliberată în urmă cu patru ani lui Viorel Onica, document de la care a pornit înfăptuirea furtişagului averii părinteşti de la cei trei copii ai răposatului Dragoş Onica.

După o logică elementară, părea o imposibilitate ca un document mincinos, care neagă existenţa a trei oameni cât se poate de vii, să poată fi semnat şi parafat de către o autoritate, şi astfel învestit cu putere legală pentru un furt. Dar în acest caz logica nu are nimic de a face cu legea, pentru că există „sfânta” declaraţie pe propria răspundere, în care chiar dacă eşti ameninţat că răspunzi penal în caz că nu spui adevărul, poţi să minţi cât vrei, pentru că nu te verifică nimeni. Iar până când cineva descoperă asta, ţi-ai rezolvat problema şi ai pus mâna pe o mică avere, de exemplu.

Cum secretarul Marinică Sofroni era în concediu, am fost informaţi de o angajată a Biroului de Stare Civilă că, potrivit legii, instituţia nu poartă responsabilitatea unei posibile erori. Femeia ne-a confirmat că legislaţia nu impune niciun fel de verificare a altor posibili moştenitori, nici măcar a celor care s-ar regăsi uşor în registrele de stare civilă ale localităţii, pentru că s-au născut acolo.

„Declarantul răspunde penal. Atât cererea pentru eliberarea Anexei 24, cât şi declaraţia lui se fac pe propria răspundere. Că a ignorat să treacă toţi moştenitorii, este exclusiv răspunderea celui care o solicită” a răspuns, amabil, angajata Primăriei Rădăuţi.

Nici în sarcina notarului public care a autentificat atât Anexa 24 eliberată de primărie, cât mai ales declaraţia martorilor mincinoşi arvuniţi de Viorel Onica nu cade vreo vină, din acelaşi motiv: declaraţia martorilor, fie şi mincinoşi, se face de către aceştia pe propria răspundere, în cunoştinţă de cauză, că răspund penal dacă fentează adevărul.

Notarul Alexandru Mandici din Rădăuţi îşi aminteşte de generalul Viorel Onica, prieten „de pahar” cu tatăl său, fostul procuror Vasile Mandici, şi de faptul că acesta a apelat la serviciile sale acum doi ani.

„Notarul nu verifică declaraţia pe propria răspundere deoarece… este declaraţie pe propria răspundere. Aveam, în cazul domnului Onica, şi acea Anexă 24 de la primărie, care spunea acelaşi lucru, aşa că am executat procedurile solicitate.

 De-a lungul carierei am mai avut, cred, două situaţii de martori rău intenţionaţi, dar erau cazuri în care erau implicaţi copiii din căsătorii diferite, unde apar probleme. Dar cu frate, cu nepoţi… nu. Este un caz unic.

I-am pus la dispoziţie domnului Dănuţ Onica tot dosarul unchiului său. Noi nu am comis nicio ilegalitate. Reparaţia se face în instanţă, unde trebuie anulat certificatul de moştenitor al lui Viorel Onica, care e destul de simplu de obţinut. După aceea este problema, pentru că începe cearta la împărţeală” a declarat notarul rădăuţean.

Altfel spus, nimeni n-are nicio vină. Păgubitul, treaba lui, să-şi caute dreptatea la tribunal!

Săptămâna trecută, Dănuţ Onica a introdus acţiune în instanţă la Judecătoria Rădăuţi, prin care cere anularea certificatului de moştenitor al unchiului său. Omul speră într-o justă împărţire a bunurilor de la Horodnic de Sus, între toţi moştenitorii, şi nu ştie că are de aşteptat poate şi ani ca să reintre în drepturile-i fireşti furate în doar câteva luni, prin minciună şi falsuri, de un unchi avar şi o aplicare prea comodă a legilor româneşti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: