Demisia de onoare, un vis obsedant

Ziua când Flutur îşi face hara-kiri, iar Adomnicăi se aruncă în apa Sucevei

 În lungile nopţi ale iernii trecute, moleşit de căldura sobei, poate, şi de ceva afinată, adormeam buştean şi imediat începeam să visez tot felul de năzbâtii şi întâmplări ciudate cu politicienii noştri de Suceava, dar nu asta m-a înspăimântat, ci faptul că toţi grangurii care îmi tulburau somnul aveau demnitate şi se comportau ca nişte samurai robiţi de Codul Bushido.

Cel mai des îmi apărea Flutur, mereu îmbrăcat într-un kimono de culoare verde turbat, ca pădurile care se taie ilegal în patria lui, Bucovina, încruntat şi abătut, fiindcă nu reuşise să-şi onoreze promisiunea electorală, de a face o autostradă Siret – Suceava – Bucureşti.

A ieşit pe balconul Consiliului Judeţean, fără să fie anunţat de menestrelul personal, apoi, cu gesturi teatrale, a scos un pumnal şi hârşt, zdrang, l-a înfipt în maţele lui de inox. Aşa apăreau ele în vis.

Iar menestrelul glăsuia, către ceva popor, adunat sub balcon: „Domnul Preşedinte şi-a făcut hara-kiri. Astfel a înţeles el să-şi dea demisia de onoare! A mai cerut să fie îngropat în curte la «Crai nou», ca nimeni să nu-l suspecteze de reînviere sau reîncarnare, iar salariul primit pe nedrept, fiindcă n-a făcut nimic pentru Judeţ, l-a returnat la Trezorerie!”. Şi poporul a aplaudat, oarecum, mulţumit.

Şi pe Adomnicăi am visat-o, mergând ţeapănă, impersonală şi plină de sine, ca la Parastasul lui Ştefan, de la Putna, când era prefecteasă şi garda i-a dat onorul.

În nălucirile mele am auzit-o vorbind că are semne, de la lumea care vrea schimbare, probabil, de scutece sau culoare la semafor.

N-a promis nimic, dar, zicea ea, „mă mustră gândul ineficienţei, lipsei de acţiune şi carismă din mandatele anterioare”, apoi s-a aruncat de la acelaşi balcon direct în apa Sucevei, care, în vis, era plină de gondole şi trecea chiar pe sub zidurile Consiliului Judeţean.

„Zeii să-ţi binecuvânteze călătoria!” strigau ţaţele, venite cu rufe la spălat sau aflate acolo spontan, ca fetele de la Apaca, pe vremea lui nea Nelu Cotrocelu.

M-a bântuit şi Nechifor, care venea îmbrăcat în armură de cavaler papal, fiindcă nu mai avea partide de stânga, din partea cărora să candideze.

Nu s-a sinucis în faţa mulţimii, nu a pomenit nimic despre o demisie de onoare, ci a ridicat o puşcă deasupra capului, apoi s-a retras undeva, după nişte perdele. Şi cred că am auzit şi un poc, dar s-ar putea să fi fost carabina lui Stan, care – tot în vis – promitea să repauseze, adică să trimită în faţa Creatorului pe toţi cei moşiţi de el să ajungă la conducerea Judeţului şi care, ulterior, au dezamăgit. Cine să ştie…

Oricum, de fiecare dată mă trezeam cu dureri de cap.

Fiindcă ştiam că termenul de „onoare” nu are valabilitate pe meleagurile noastre, apoi, orice proiect, fie şi de zece lei, este prea mare şi mult peste puterile liderilor noştri modeşti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: