După ce Primăria Fălticeni a decis să facă un împrumut pentru achiziţia de aparatură şi echipamente deschiderii noului spital din Fălticeni

Ministerul Sănătăţii anunţă că va aloca, în tranşe, jumătate din suma necesară

PSD Suceava arată într-un comunicat de presă că perspectiva apropiată a alegerilor locale a determinat Ministerul Sănătăţii ca, în sfârşit, să ia o decizie mult aşteptată de suceveni, de fălticeneni, o decizie ce se impunea a fi luată încă de la începutul anului.

Astfel, Ministerul Sănătăţii a informat DSP Suceava că pe 1 iulie a fost alocată de la bugetul de stat suma necesară achiziţionării de aparatură medicală şi echipamente de comunicaţii pentru Spitalul Municipal Fălticeni.

Suma alocată este distribuită trimestrial: 4.876 milioane de lei trimestrul II, 2.935 milioane de lei trimestrul III, 2.189 milioane de lei trimestrul IV.

„Importantă este finalitatea demersului pe care l-am putea considera de bună-credinţă. Credem însă că situaţia este nuanţabilă. Până acum toate demersurile şi solicitările alocării acestei sume făcute de parlamentarii social-democraţi suceveni, de primarul municipiului Fălticeni, de managerul Spitalului Fălticeni, de comunităţile locale din zona Fălticeni, de ONG-uri nu s-au bucurat de o reacţie concretă din partea Ministerului” arată PSD Suceava.

Sursa citată arată că Ministerul Sănătăţii a făcut acest anunţ abia după ce primarul Fălticeniului a anunţat că el şi locuitorii zonei Fălticeni nu mai cred în promisiunile ministrului Sănătăţii, nu mai aşteaptă o implicare a Ministerului Sănătăţii în finalizarea unei investiţii atât de importante pentru sănătatea celor 150 mii de oameni din zona Fălticeni.

„Mai mult, primarul Cătălin Coman şi consilierii locali au găsit o soluţie pentru obţinerea acestor fonduri, demarând o procedură de împrumut. Astfel, reacţia ministerului, după identificarea soluţiei de către primarul PSD al Fălticeniului, ne duce cu gândul că această decizie este fundamentată pe încercarea disperată de salvare a carierei politice a lui Gheorghe Flutur cel care, în ochii sucevenilor, se face vinovat de tragedia pe care a provocat-o pandemia de coronavirus în judeţ” se arată în comunicat.

„Chiar dacă suma alocată de minister este insuficientă, reprezentând cam jumătate din necesar, ea va fi completată, cu aproape 9 milioane de lei, aşa cum a anunţat primarul Cătălin Coman, printr-un credit contractat de Primăria Fălticeniului. Şi în aceste condiţii, important este ca acest spital, construit în 7 ani de guvernarea PSD, să primească, într-adevăr, suma necesară punerii în funcţiune” se mai arată în comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: