În costumul lui Adam, la drumul mare

> Un bărbat complet dezbrăcat a mers în noaptea de vineri spre sâmbătă prin Plopeni, pe mijlocul DN 29 > El se prefăcea că ar vrea să se arunce în calea maşinilor, iar la poliţie a vrut să se automutileze

Poliţia Oraşului Salcea a fost sesizată prin 112, la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, că pe raza localităţii Plopeni, pe DN 29, se deplasează un bărbat complet dezbrăcat.

Poliţiştii au făcut verificări şi au constatat că persoana în cauză mergea pe mijlocul părţii carosabile a DN 29, în direcţia Botoşani – Suceava, simulând intenţia de a se arunca în faţa maşinilor.

Bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei Oraşului Salcea. Acolo nu i s-a putut stabili identitatea, el vorbind incoerent, încercând să se automutileze.

În aceste condiţii, a fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanţă care l-a preluat şi transportat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava.

Verificările au fost continuate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Salcea în vederea stabilirii identităţii persoanei. Aceasta are următoarele semnalmente: 1,75 înălţime, atletic, păr drept grizonat scurt, cu barbă, structură dentară deformată, ochi negri. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: