Guvernul va adopta în următoarea perioadă actele necesare planului de redresare economică

Guvernul va aproba în următoarea lună actele normative necesare măsurilor din Planul de redresare, printre care schema de lucru cu program redus, Fondul de Investiţii, banca de dezvoltare sau schema de ajutor pentru marile companii, a declarat, sâmbătă, premierul Ludovic Orban, la Digi24.

Premierul a admis, într-un interviu, că nu toate măsurile au fost „inventate” de Guvern, ci vin dintr-o analiză a deciziilor luate cu ocazia crizei din 2008 sau la nivel european, şi care au dat rezultate. Orban a oferit exemplul schelei de ajutor de stat pentru marii consumatori de energie, măsură aplicată în 122 state europene.

Printre măsurile care vor fi luate rapid se numără ajutorul de stat pentru marile companii, care va fi discutată în şedinţa de săptămâna viitoare.

Guvernul a prezentat miercuri, un Plan de relansare economică care cuprinde măsuri pentru repornirea companiilor, programe de finanţare nerambursabilă, granturi pentru digitalizare, sprijin pentru agricultură şi industria agroalimentară, finanţări pentru noi investiţii, măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii şi a sectorului energetic, pe mai mulţi ani şi cu o valoare de peste 100 de miliarde de euro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: